S*** A******** S*****
ReclamantS******** R******** D* C** F***** T********
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta – pârâtă reconvenţională S.C. ANASIAROM S.R.L în contradictoriu cu pârâta – reclamantă reconvenţională COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ TIMIŞOARA. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă reconvenţională COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. SUCURSALA REGIONALĂ TIMIŞOARA în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvenţională S*** A******** S***** Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.05.2017.
Hotarare 6372/2017 din 19.05.2017Amână pronunţarea la data de 19.05.2017 când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2017Amână pronunţarea la data de 11.05.2017 când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2017Amână judecarea cauzei la data de 26.04.2017 pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 29.03.2017Repune cauza pe rol la data de 29.03.2017, pentru când se citează reclamanta cu menţiunea de a preciza cauza acţiunii(temeiul de drept prin raportate la procedura achiziţiilor publice).
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Amână pronunţarea la data de 22.02.2017 când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2017T: 08.02.2017 sala 327
Incheiere de sedinta din 12.12.2016