G***** G*******
ReclamantC*** D* P***** J**** I****
PârâtAdmite cererea astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv,începând cu data de 01.08.2014, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord global,atestate de adeverinţa nr.692/07.12.2009, eliberată de către S.C. Ascensorul Romservice Company S.A. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv,începând cu data de 01.09.2016, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord global atestate de adeverinţa nr.144/13.01.2016 eliberată de S.C. Ascensorul S.A. şi adeverinţa nr. 167/27.11.2015 eliberată de către S.C. Ascensorul Romservice Company S.A. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2017.
Hotarare 28/2017 din 12.01.2017pentru a da posibilitate pârâtei să ia cunoştinţă de cererea adiţională şi să formueleze întâmpinare la aceasta
Incheiere de sedinta din 24.11.2016