U******** B*** S*** (***** U******** T***** B*** S****
ReclamantI****** P*****
PârâtU******** B*** S***
ReclamantAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. U******** B*** S*** (fostă UNICREDIT ŢIRIAC BANK S.A.) în contradictoriu cu pârâtul I****** P*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei, suma de 1500 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de judecată compuse din onorariu avocat diminuat, ocazionate de soluţionarea dosarului nr. 19908/299/2015 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti. Ia act de faptul că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Măcin. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2017.
Hotarare 296/2017 din 05.05.2017În temeiul art. 396 cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 5 mai 2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2017În virtutea rolului activ, instanţa apreciază necesar a se solicita reclamantului să depună la dosar sentinţa civilă nr. 712519/2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, precum şi dovada faptului că a existat delegaţie de reprezentare/asistare avocaţială în dosarul respectiv sau în dosarul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti unde s-a declinat competenţa.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017