A******** S****** B**********
Intimat ReclamantP******* M*********** B******** - D******* P******** M******* Ş* E******* E** - C*****
Recurent PârâtP******* M*********** B********
Recurent PârâtAdmite recursul. Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând în fond: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti. Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă în cauză. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Protecţia Mediului şi Educaţie Eco-civică. Obligă pârâta Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Protecţia Mediului şi Educaţie Eco-civică ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să comunice reclamantei următoarele informaţii de interes public: - lista avizelor de defrişare/toaletare emise de Primăria Municipiului Bucureşti prin intermediul Direcţiei de specialitate pentru vegetaţia situată pe domeniul public şi privat al statului, al Municipiului Bucureşti, precum şi pe terenurile proprietate privată a persoanelor fizice/juridice situate pe raza Municipiului Bucureşti, pentru perioada 01.01.2015-31.03.2015, cuprinzând informaţiile relevante: adresă, denumirea beneficiarului (doar în cazul persoanelor juridice), suprafaţă solicitată pentru efectuarea intervenţiilor, vegetaţie vizată, propunerea de plantare în compensare. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Definitivă.
Hotarare 1148/2017 din 13.03.2017În cond. art.411 alin.1 pct.2 NCPC suspendă judecata în recurs. Cu recurs pe durata suspendării.
Incheiere suspendare din 28.11.2016