P**** M*****
PetentRespinge propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Slobozia privind persoana condamnată P**** M*****, deţinut în Penitenciarul Slobozia, din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 41/2011, pronunţată de Judecătoria Olteniţa, ca neîntemeiată. Stabileşte ca cererea să poată fi reînnoită începând cu data de 05.10.2016. În baza art. 275 alin. 3 NCpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului desemnat din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie ataşată la dosar, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Ialomiţa. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru Ministerul Public şi pentru condamnat.
Hotarare 257/2016 din 13.04.2016