P****** M H****** S**
ReclamantG***** (****** B***** E****
PârâtG***** (***** B****** E****
PârâtAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată şi precizată de reclamanta SC P****** M H****** S** în contradictoriu cu pârâta Glovac ( fostă Beleiu) Edith . Obligă pârâta la plata sumei de 989,62 lei preţ. Obliga pirita la penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, socotite de la scadenţa fiecărei facturi în parte, până la plata efectivă a debitului, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească valoarea facturii - 0,02% pentru fiecare zi de întârziere . Se va respinge ca neîntemeiată cererea de obligarea a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere. Obligă pârâta şi la cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria Arad. Cercetată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică în data de 14.03.2017
2317/2017 din 14.03.2017