O***** G*******
InculpatA************ J******** A F********* P****** M********
Parte civilăRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de partea civilă ANAF.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.03.2017Sent. pen. nr. 71/02.02.2017.În temeiul art. 396 al. 1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul O***** G*******, -pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 al. 3 din L. 86/2006 cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen., art. 5 C. pen., art. 74 al. 1 lit. „a” şi „c” şi art. 76 al. 1 lit. „d” C. pen. din 1969 la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule prev. şi ped. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 335 al. 2 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen., art. 5 C. pen., art. 33 lit. „a” C. pen. din 1969, art. 74 al. 1 lit. „a” şi „c” şi art. 76 al. 1 lit. „e” C. pen. din 1969 la pedeapsa de 3 (trei) luni) închisoare. În temeiul art. 33 lit. „a”, art. 34 lit. „b” C. pen. din 1969, art. 5 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare. În temeiul art. 404 al. 5 C. pr. pen. şi art. 5 C. pen. raportat la art. 71 al. 2 C. pen. din 1969 dispune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” C. pen. din 1969. În temeiul art. 81 şi 82 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C. pen. din 1969. În temeiul art. 71 al. 5 C. pen. din 1969 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 397 al. 1, art. 19 şi art. 25 al. 1 C. pr. pen. raportat la art. 1357 C. civ. obligă pe inculpat să plătească părţii civile ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-A************ J******** A F********* P****** M******** suma de 5.750 lei compusă din 869 lei taxe vamale, 3.476 lei accize şi 1.405 lei TVA cu dobânzi şi penalităţi aferente, de la data naşterii datoriei (14.12.2013) şi până la data plăţii efective. În temeiul art. 118 al. 1 lit. „f” C. pen. din 1969, art.5 C.pen., dispune confiscarea specială a cantităţii de 470 pachete de ţigări marca Jin Ling cu inscripţia duty free, ridicată de la inculpat şi depusă la camera de corpuri delicte a Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus, conform Raportului din data de 14.12.2013. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 al. 1 teza a II-a C. pr. pen., suma de 260 lei reprezentând onorariu avocaţial pentru av. Năsui Rodica, numită din oficiu, se va suporta de către stat şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02 februarie 2017.
Hotarare 71/2017 din 02.02.2017