S****** S****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1948/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa privind pe inculpatul S****** S**** – trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.2 Cod penal şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S****** S****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.11.2016.
din 03.11.2016