S********* S**** H**** B****** P*** R*********** L**** A*** D****
ReclamantE***** I****** P*** S********* S**** H**** B****** P*** R*********** L**** A*** D****
ReclamantC******* T***** M**** B********* P*** R*********** L****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL „SPIRU HARET” BRAŞOV, în numele şi pentru membra sa de sindicat ENACHE ILEANA, în contradictoriu cu pârâtul COLEGIUL TEHNIC „MARIA BĂIULESCU”, şi în consecinţă: Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească diferenţele de drepturi salariale cuvenite membrului de sindicat, sume reprezentând echivalentul sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, începând cu 09.04.2015 şi până la intervenţia unor dispoziţii contrare, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data naşterii drepturilor şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov Pronunţată azi, 06.10.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1460/2016 din 06.10.2016Amânare de pronunţare pentru data de 06.10.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.09.2016Amânare de pronunţare pentru data de 29.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2016