M********* J********
PârâtC***** D* A*** P******
PârâtŞ***** V******* C* D********* A*** L* T********* V*****
ReclamantD****** C******* C* D********* A*** L* T********* V*****
ReclamantRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, invocată prin întâmpinare, şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată împotriva acestuia. Admite cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti. Obligă pârâta să emită pentru fiecare reclamant noi decizii de salarizare, conform art.1 alin.5 indice 1 din OUG nr.83/2014, aprobată prin Legea nr.71/2015, şi să le acorde diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 9.04.2015. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2016.
Hotarare 1370/2016 din 25.10.2016Faţă de Hotărârea nr. 3/9.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia, începând cu data de 12.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, s-a adoptat aderarea la forma de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, prezenta cauză neîndeplinind condiţia soluţionării de urgenţă.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016în baza dispoziţiilor art. 153 cod procedură civilă se va relua procedura de citare cu reclamanta Stefan Victoria şi cu intimata Curtea de Apel Piteşti.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016