U**** D******
InculpatÎn baza art. 342 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. 11842/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti privind pe inculpatul U**** D******, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub numărul 18195/281/2016 privind pe inculpatul U**** D******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. Stabileşte prim termen de judecată la data de 22.11.2016, ora 8:30 sala 1, sub rezerva rămânerii definitive a prezentei încheieri. Pentru primul termen de judecată : se citează inculpatul; se emite adresă pentru ataşarea la dosar a fişei de cazier judiciar a inculpatului. Încheierea va fi comunicată inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.10.2016.
din 11.10.2016