D*************** T********* P*******
ContestatorP****** G******* C*****
Contestator CondamnatÎn baza art. 4251 alin.7 pct.2 lit.a Cod pr. pen. coroborat cu art. 597 alin.8 Cod pr. penală admite contestatiile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE JUSTITIE ŞI CASATIE-DNA-SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI şi PENESCU GHEORGHE-CORNEL împotriva sentinţei penale nr.279 din data de 12 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Dâmbovita pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând cauza: Reduce sporul de pedeapsă aplicat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare astfel cum a fost stabilită prin sentinţa apelată, la 3(trei) ani închisoare urmând ca persoana condamnată să execute o pedeapsă principală rezultantă de 8 (opt) ani închisoare. Înlătură dispoziţia privind executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b şi c vechiul Cod penal pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 6 alin.6 Cod penal constată că noul cod penal este legea penală mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare şi în consecinţă : În baza art. 45 alin.3 lit.a Cod penal aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a, b şi g Cod penal pe o durată de 5 ani ce se va executa după executarea pedepsei închisorii , după gratierea totală ori a restului de pedeapsă , după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Mentine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin.3 Cod pr. penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia . Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2016.
Hotarare 157/2016 din 23.06.2016Fixează termen în vederea pronunţării la data de 23.06.2016.
Incheiere de sedinta din 13.06.2016