S****** C*********
PetentS****** M****
PetentAdmite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petenţii S****** C********* şi S****** M****. Eşalonează taxa judiciară de timbru în cuantum de 81497 lei în 48 de rate lunare egale, respectiv câte 1698 lei, rate ce se vor achita până la sfârşitul fiecărei luni, prima rată urmând a se achita până la sfârşitul lunii decembrie 2016. Se atrage atenţia petenţilor asupra disp. art. 14 al. 2 din OUG 51/2008. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicarea încheierii. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.11.2016.
din 29.11.2016Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul petenţilor privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisurile solicitate petenţilor. Acordă un nou termen de judecată în vederea depunerii înscrisurilor. Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.11.2016Se emite adresă petenţilor pentru a depune la dosar adeverinţa de venit pentru ultimele 2 luni ulterioare formulării cererii şi pentru luna octombrie 2016, dovada reţinerilor din venituri, dovada numărului membrilor de familie. Amână judecarea cauzei la data de 22.11.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016Amână cauza conform motivării de mai sus la data de 08.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016Amână cauza conform motivării de mai sus la data de 01.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 18.10.2016Amână cauza conform motivării de mai sus la data de 18.10.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 11.10.2016Amână cauza conform motivării de mai sus la data de 11.10.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 04.10.2016Amână cauza conform motivării de mai sus la data de 04.10.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru şi reală independenţă, acordă termen la data de 27.09.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016