D****** E****
PetentI** V*****
IntimatRespinge excepţia tardivităţii cererii invocată de către intimat, ca neîntemeiată. Admite plângerea formulată de petentul D****** E****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN VÂLCEA, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr. 95, jud. Vâlcea, şi, în consecinţă: Dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria CP nr. 2280869 încheiat la data de 30.01.2013 şi exonerează petentul de la executarea sancţiunilor aplicate. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2016.
Hotarare 599/2016 din 19.04.2016Amână pronunţarea la data de 19 aprilie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016