R***** N* S****
PetentS.P.nr. 683/2016 În temeiul art. 585 Cod de procedură penală admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat R.S. deţinut în Penitenciarul Bistriţa, ca fiind întemeiată şi în consecinţă: Constată că sub aspectul sancţionării tuturor formelor pluralităţii de infracţiuni legea penală veche este mai favorabilă. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin SP nr. 214/18.06.2015 a Tribunalului Cluj, definitivă la data de 15.10.2015 prin DP nr. 158/15.10.2015 a Curţii de Apel Cluj, în elementele sale componente şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează: • 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 al. 1 şi 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu art. 37 lit. b C.pen., aplicată prin SP nr.162/25.04.2013 pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 10133/117/2012 al aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 2115/23.06.2014 a Curţii de Apel Cluj. • 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1 din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen., aplicată prin SP nr.162/25.04.2013 pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 10133/117/2012 al aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 2115/23.06.2014 a Curţii de Apel Cluj. • 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 al. 1 şi 2 C.pen. cu art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen., aplicată prin SP nr.162/25.04.2013 pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 10133/117/2012 al aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 2115/23.06.2014 a Curţii de Apel Cluj. • 8 luni închisoare aplicată prin SP nr. 90/25.02.2013 a Judecătoriei Cluj Napoca pronunţată în dosarul cu nr. 1020/219/2012 al aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 428/R/29.03.2013 a CA Cluj. În temeiul art. 39 alin. 2, art. 34 lit. b vechiul Cod penal şi art. 33 lit. a vechiul Cod penal, ţinând cont de dispoziţiile intrate sub autoritate de lucru judecat prin SP nr. 214/18.06.2015 a Tribunalului Cluj, contopeşte pedepsele de mai sus(7 ani închisoare, 3 ani şi 4 luni închisoare, 3 ani închisoare, şi 8 luni închisoare) cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1425/10.11.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 19.02.2016 a Curţii de Apel Cluj, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 alin. 1 noul Cod penal, şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă comisă la data de 04.03.2012) în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care nu adaugă spor, petentul urmând să execute pedeapsa finală de: - 7 ani închisoare. În baza art.71 alin.1 din vechiul Cod penal, interzice petentului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, cu titlul de pedeapsă accesorie. În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 64 alin. 1 din vechiul Cod penal, interzice petentului exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani, cu titlul de pedeapsă complementară(dispoziţii intrate sub autoritate de lucru judecat prin rămânerea definitivă a SP nr. 214/18.06.2015 a Tribunalului Cluj). Deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată începând din 07.06.2012 inclusiv la zi. Anulează vechile mandate de executare a pedepsei şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri penale. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Stabileşte onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei în favoarea av. Vlad Crina Camelia, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2016.
Hotarare 683/2016 din 28.04.2016amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016se va efectua adresă către Penitenciarul Bistriţa, se va efectua adresă la IPJ Iaşi, se va cita petentul de la Penitenciarul Bistriţa.
Incheiere de sedinta din 31.03.2016