C****** I**** S*** F****** S******
ReclamantC********* M*****
PârâtY***** K****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ilmaz Kemal. Admite cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de reclamantul C****** I**** S*** F****** S******, având ca obiect antrenarea răspunderii materiale a pârâţilor C********* M***** şi Y***** K****, foşti administratori ai debitoarei SC Alpha Trade SRL. Obligă pârâţii în calitate de foşti administratori ai debitoarei SC Alpha Trade SRL să suporte din averea proprie, pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 5.154.101,44 lei. Executarea silită împotriva foştilor administratori se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. Sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, în temeiul tabelului definitiv de creanţe, pus la dispoziţia sa de practicianul în insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.09.2016.
Hotarare 525/2016 din 23.09.2016Amână pronunţarea la data de 23.09.2016. Pronunţată în şedinţa publică din 09.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2016Pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 03.06.2016Pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 22.04.2016