S* L***** G**** S**
ReclamantI************ T********* D* M****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii. respinge acţiune în contencios administrativ formulată de reclamanta SC L.G.SRL, în contradictoriu cu pârâtul ITM M, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în condi?iile prevăzute de art.396 alin.2 Cod procedură civilă, azi, 12.10.2018.
Hotarare 881/2018 din 12.10.2018-repune cauza pe rol -uneşte excepţia inadmisibilităţii cu fondul cauzei şi reţine cauza în pronunţare şi amână pronunţarea pe data de 12 octombrie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2018-suspendă cauza în temeiul art. 413 alin.1 Cod pr. civilă
Incheiere suspendare din 27.01.2017-admite cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta reclamantei pentru a-i da posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri
Incheiere de sedinta din 16.12.2016