G******* G****
Apelant Contestator - CondamnatÎn baza art. 598 literele c şi d Cod procedură penală admite contestaţia la executare formulată de condamnatul G******* G**** şi în consecinţă: Modifică decizia penală nr. 123/2016 a Curţii de Apel Galaţi numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi aceasta numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Gheorghe Gigel, astfel: -reduce de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului G******* G**** pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la introducerea în ?ară de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 48 alin. 2 Cod penal raportat la art. 3 alin. 1 din legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; art 5 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 38 alin. 1- 39 alin . 1 litera b Cod penal şi art. 45 alin. 3 litera a Cod penal dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului G******* G****, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 literele a şi b Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 6 ani închisoare (o treime din 2 ani şi 6 luni + 3 ani şi 6 luni) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 literele a şi b Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale 123/2016 a Curţii de Apel Galaţi. Dispune anularea mandatului de executare nr 321/2016 a Tribunalului Galaţi şi emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.04.2016.
Hotarare 393/2016 din 01.04.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 01.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2016