B***** C****** A*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare în sarcina inculpatului BORCAN CĂTĂLIN-ADRIAN (...), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 din C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an şi 2 luni, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, care se calculează de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 272 c.p.p., dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, av. Dragomir Simona Elena, în cuantum de 520 lei, conform împuternicirii avocaţiale seria AV nr. 4474/19.07.2016, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.11.2017. Preşedinte,
Hotarare 1524/2017 din 10.11.2017Instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10noiembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2017Instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, conform art.391 alin.2 cod procedura penală, amână pronunţarea la data de 06.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2017Pentru deliberare şi pronunţare, stabilieşte termen la data de 20.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2017Faţă de lipsa martorilor, pentru efectuarea de verificări cu privire la domiciliul acestora, amână cauza şi acordă termen la data de 04 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Faţă de lipsa martorului citat pentru audiere la acest termen, amână cauza şi acordă termen la data de 06.09.2017.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Pentru audierea ultimului martor din dosar, amână cauza şi acordă termen la data de 14.06.2017.
Incheiere de sedinta din 17.05.2017În vederea continuării cercetării judecătoreşti, pentru citarea următorilor 2 martori, amână cauza şi acordă termen la data de 17.05.2017.
Incheiere de sedinta din 12.04.2017Pentru a se administra probele contestate din cursul urmăririi penale şi citarea martorilor, amână cauza şi acordă termen la data de 12.04.2017.
Incheiere de sedinta din 22.03.2017Faţă de lipsa inculpatului, pentru efectuarea de verificări cu privire la domiciliul acestuia şi citarea cu mandat de aducere, amana cauza şi acordă termen la data de 22.03.2017.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Pentru efectuarea de verificări cu privire la inculpat şi citarea acestuia prin afişare la uşa instanţei, amână cauza şi acordă termen la data de 22.02.2017.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza şi acordă termen la data de 25.01.2017.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016