H*** F******* C* D********* P******** A***
Intimat ReclamantS****** L***** G******* P*** A** J*** C*****
Apelant PârâtM********* G****** P*** P*****
Intimat PârâtC****** L***** D* F*** F****** G*****
Intimat PârâtC****** J******** D* F*** F****** G*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de pârâtul Stegaru Lucian Gabriel împotriva sentinţei civile nr. 3057/26.04.2016 pronunţată de Judecătoria Galaţi, pe care o schimbă în parte, şi în rejudecare: Respinge cererea ca neîntemeiată. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa civilă apelată şi înlătură menţiunile contrare prezentei decizii. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 26.10.2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1236/2017 din 26.10.2017Amână pronun?area la 26.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2017Acordă termen de judecată la data de 12.10.2017,S3,T1, pentru studiu acte.
Incheiere de sedinta din 19.09.2017Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind „interpretarea şi aplicarea dispozi?iilor art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004 privind recunoştinţa faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revolu?iei române din decembrie 1989, precum şi a art. 34 alin. 1 din HG nr. 1412/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recuno?tin?ei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004”, ca fiind inadmisibilă. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 19.09.2017. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 08.05.2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 08.05.2017Amână pronun?area la data de 08.05.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2017Amână pronun?area la data 24.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2017tr.10.04.2017 pentru ca părţile să-şi exprime punctul de vedere faţă de cererea de sesizare a C.C.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017pentru studiul practicii judiciare ataşate la dosar
Incheiere de sedinta din 07.12.2016