G**** M****** A*****
InculpatI. 1. În temeiul art. 335 alin. 1 c.pen. cu aplicarea art. 44 alin. 1 c.pen. şi art. 396 alin. 10 c.proc.pen. condamnă pe inculpatul GABOR MIHĂIŢĂ ADRIAN la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în stare de pluralitate intermediară. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului GABOR MIHĂIŢĂ ADRIAN pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului GABOR MIHĂIŢĂ ADRIAN pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 2. În temeiul art. 83 alin. 1 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 723 din 02.06.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 31974/212/2012 definitivă prin neapelare la data de 26.06.2015 (faptă din 19.03.2012), pe care o adaugă la pedeapsa de 1 an stabilită prin prezenta sentinţă, în final inculpatul GABOR MIHĂIŢĂ ADRIAN va executa pedeapsa rezultată în urma cumulului aritmetic de 2 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen. aplică inculpatului GABOR MIHĂIŢĂ ADRIAN pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului GABOR MIHĂIŢĂ ADRIAN pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. II. În temeiul 274 alin. 1 c.proc.pen., instan?a obligă pe inculpatul GABOR MIHĂIŢĂ ADRIAN la plata sumei de 1000 lei (din care suma de 700 lei cheltuieli judiciare avansate pentru urmărire penală). Onorariul apărătorului din oficiu din cursul judecăţii: delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 4569 din 25.07.2016 – av. BIRSU ANCA – inc. f. 4 dcp – 520 lei, urmează să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.02.2017. PREŞEDINTE
Hotarare 147/2017 din 03.02.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 03.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 20.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2017Faţă de lipsa relaţiilor solicitate Biroului Executări Penale al Judecătoriei Babadag, amână cauza şi acordă termen la data de 11.01.2017.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Pentru a da posibilitatea inculpatului sa depuna înscrisuri în circumstanţiere amana cauza si acordă termen la data de 14.12.2016.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi exprime poziţia procesuală amână cauza şi acordă termen la data de 23.11.2016.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016