C******* N***
IntimatÎn baza art. 107 al. 1 raportat la art. 103 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Dispune arestarea persoanei solicitate C******* N***, pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 14.12.2016, până la data de 12.01.2017 inclusiv. Dispune executarea mandatului european de arestare emis de către Parchetul - Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Toulouse – Franţa, la data de 30.11.2016, în dosarul nr. 1411600003, pe numele persoanei solicitate C******* N*** şi dispune predarea acesteia către autorităţile judiciare din Franţa. Constată că persoana solicitată a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Franţa şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii. Potrivit art. 97 alin. 1 lit. a din Legea 302/2004 republicată, dispune respectarea condiţiei ca în cazul în care persoana în cauză nu a fost citată personal şi nu a fost informată în orice alt mod cu privire la data şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată, aceasta să aibă posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în prezenţa sa. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 8 lit.b din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală şi cooperare judiciară internaţională în materie penală, dispune plata sumei de 420 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2016.
Hotarare 540/2016 din 14.12.2016