J***** N******
InculpatÎn baza art. 335, alin.2, Cod penal, cu aplicarea art. 396, alin.10, Cod procedură penală, condamnă inculpatul J***** N****** la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, săvârşită în data de 07/08.09.2014. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), i), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), i), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38, alin.1, Cod penal constată că prezenta infracţiune este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 318/12.02.2016 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr. 675/A din 08.06.2016 a Curţii de Apel Galaţi. În baza art. 97, alin.1, Cod penal anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 318/12.02.2016 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr. 675/A din 08.06.2016 a Curţii de Apel Galaţi. În baza art. 40, alin.1, cu referire la art. 39, alin.1, lit.b, Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsă de 1 an şi 9 luni închisoare. În baza art. 91, Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92, Cod penal. În baza art. 93, alin. (1), Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. (2), lit. b) Cod penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Focşani, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96, Cod penal cu privire la conduita sa viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, situaţie în care se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea acesteia, în regim de privativ de liberate. În baza art. 274, Cod procedură penală obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.03.2017.
Hotarare 345/2017 din 28.03.2017Pronunţarea la 28.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2017Faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 21.02.2017