M**** M*******
InculpatT***** A*****
Parte civilăE****** R****** - A****** A*** 1
Parte responsabilă civilmenteT***** G*******
Parte civilăS******* C***** J******* A***
Parte civilăÎn baza art. 184 alin. 2 şi 4 Cod Penal 1969 prin schimbarea calificării juridice din infracţiunea prevăzută de art.196 al.2,3 Cod Penal, cu aplicarea art.5 Cod Penal şi cu aplicarea art. 396 al.10 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpata Matea(fostă Ciama) Mădălina, la: - 4 (patru) luni închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art.71 al.1 Cod penal 1969 cu aplicarea art.12 din Legea nr.187/2012 aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cea în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.64 al.1 lit.a Teza a II-a şi art.64 al.1 lit.b Cod penal 1969. În baza art.81 Cod Penal 1969 cu aplicarea art.5 Cod Penal şi art.15 al.1 din Legea nr.187/2012 suspendă condiţionat executarea pedepsei de mai sus, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 4 luni conform art. 82 Cod Penal 1969, şi în baza art. 359 cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art.83 Cod Penal 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art.71 al.5 cod penal 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art.64 al.1 lit.a Teza a II-a şi art.64 al.1 lit.b cod penal, pe durata termenului de încercare. În baza art.19 Cod procedură penală, raportat la art.1357 Cod civil, art. 49 al.1 şi art.50 al.1 din Legea nr.136/1995 admite in parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile T***** A*****, domiciliat în Baia Mare , str.Republicii nr.41A, ap.7, jud.Maramureş, cu domiciliul procesual ales la Cab.Av.Fonai Monica din Cluj-Napoca, str.Traian Moşoiu, nr.50, ap.12, jud.Cluj şi Turicu Maria , domiciliată în Arad , str.Oituz nr.132 , jud.Arad, în calitate de succesori ai părţii civile Turicu Zenovia . Obligă partea responsabilă civilmente S.C.EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURAREA S.A cu sediul în oraş Voluntari, şos.Bucureşti Nord, nr.10,Global City Business Park, Clădirea O23, et.4 jud.Ilfov să plătească către părţile civile T***** A***** şi Turicu Maria cu titlu de daune morale suma de 50.000 (cincizecimii) lei, şi respinge în rest pretenţiile civile. În baza art. 19 C.pr.pen., rap. art. 49 al.1 din Legea nr.136/1995 şi art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, cu aplic. art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulate de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad - cu sediul în mun. Arad, str. Andrenyi Karoly, nr.2-4, judeţul Arad. Obligă partea responsabilă civilmente S.C.EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURAREA S.A să plătească către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad suma de 4758,55(patrumiişaptesutecincizecişiopt, 55) lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de asistenţa medicală acordată persoanei vătămate Turicu Zenovia. În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C.EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURAREA S.A la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 276 al.1 Cod Proc.Penală obligă partea responsabilă civilmente S.C.EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURAREA S.A la plata sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă T***** A*****. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.06.2016.
Hotarare 1437/2016 din 24.06.2016Amina pronunţarea la 24.06.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2016Fixează termen de pronunţare la 17 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 07.06.2016T.07.06.2016 pentru audiere martori in latura civilă
Incheiere de sedinta din 17.05.2016T.17.05.2016 pentru citarea părţii civile şi moştenitorilor.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016