M*** C******
Inculpat1. În baza art. 396 alin. 2 Cpp condamnă inculpatul MOGA (fost HOCA) CĂTĂLIN, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută şi pedepsită de art. 371 C. pen, cu reţinerea art. 44 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la 11.04.2015 în barul „Carmina” din Lunca Mureş). În baza art. 66 Cod penal, pe lângă pedeapsa de 3 luni închisoare, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv, în baza art. 66 alin. 1 lit. m) C. pen. interzice inculpatului dreptul se a se afla în baruri, cluburi sau alte localuri publice în care se consumă alcool, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv în baza art. 66 alin. 1 lit. m) C. pen. interzice inculpatului dreptul se a se afla în baruri, cluburi sau alte localuri publice în care se consumă alcool, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe până la executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată. 2. În baza art. 396 alin. 2 Cpp condamnă inculpatul MOGA (fost HOCA) CĂTĂLIN la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută şi pedepsită de art. 371 C. pen, cu reţinerea art. 44 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la 11.04.2015 în barul „Pattany” din Lunca Mureş). În baza art. 66 Cod penal, pe lângă pedeapsa de 3 luni închisoare, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv, în baza art. 66 alin. 1 lit. m) C. pen. interzice inculpatului dreptul se a se afla în baruri, cluburi sau alte localuri publice în care se consumă alcool, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv în baza art. 66 alin. 1 lit. m) C. pen. interzice inculpatului dreptul se a se afla în baruri, cluburi sau alte localuri publice în care se consumă alcool, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe până la executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată. 3. Constată că prin sentinţa penală nr. 1084/2012 a Judecătoriei Aiud rămasă definitivă la 24.09.2012, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 C. pen. 1969. În baza art. 83 alin. 1 C. pen 1969 cu referire la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1084/2012 a Judecătoriei Aiud definitivă la data de 24.09.2012. În baza art. 38 alin. 2 C. pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. respectiv art. 83 alin. 1 C. pen. 1969, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta în pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1 lună (1/3 din a doua pedeapsă) rezultând pedeapsa de 4 luni închisoare la care adaugă pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1084/21012 a Judecătoriei Aiud, rezultând pedeapsa finală de 1 an şi 4 luni închisoare pe care o va executa inculpatul în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 1 C. pen., pe lângă pedeapsa principală, va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv, în baza art. 66 alin. 1 lit. m) C. pen. va interzice inculpatului dreptul se a se afla în baruri, cluburi sau alte localuri publice în care se consumă alcool, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată., respectiv va interzice exercitarea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 274 alin. (1) Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 919 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06.12.2017.
Hotarare 1380/2017 din 06.12.2017Stabileşte termen de pronunţare la data de 06.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2017Ptr. revenirea cu citarea martorului Luntraş Ovidiu precum şi efectuarea unei adrese către Secţia 4 Rurală Ocna Mureş.
Incheiere de sedinta din 17.11.2017Ptr. continuarea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 29.09.2017Pentru continuarea cercetării judecătoreşt, efectuarea unei adrese către Postul de Poliţie Lunca Mureşului.
Incheiere de sedinta din 09.06.2017Pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 28.04.2017Pentru continuarea cercetărilor judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 17.03.2017Ptr. citarea martorilor Patany Dorin şi Miron Alin.
Incheiere de sedinta din 20.01.2017Pentru administrare probe, cu audierea martorilor solicitaţi de inculpat.
Incheiere de sedinta din 18.11.2016