U************ V***** A*********
ReclamantG***** A*****
PârâtG***** E****
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta G***** A***** prin întâmpinare. Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta UNIVERSITATEA ,,VASILE ALECSANDRI” Bacău în contradictoriu cu pârâţii G***** A***** şi GHINEŢ EUGEN. Obligă pârâta GHINEŢ AMALIA să achite reclamantei suma de 2250 lei reprezentând contravaloarea taxă de studii pentru anul universitar 2013-2014, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1079 lei. Obligă pârâtul GHINEŢ EUGEN, în condiţiile în care pârâta GHINEŢ AMALIA nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată prevăzută anterior, la plata către reclamantă a sumei de 2250 lei reprezentând contravaloarea taxă de studii pentru anul universitar 2013-2014, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1079 lei. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata în solidar a pretenţiilor, ca neîntemeiată. Obligă pârâţii G***** A***** şi G***** E**** la plata către reclamantă a sumei de 100 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bacău.
1012/2017 din 15.02.2017amana pronuntarea la data de 15.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.02.2017amana pronuntarea la data de 13.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2017