P** T***** C*******
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul P** T***** C******* – pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, în stare de recidivă post-condamnatorie; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 Cod penal, condamnă acelaşi inculpat, pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă post-condamnatorie; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite, adică un spor de 4 (patru) luni închisoare, rezultând o pedeapsă intermediară de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969 raportat la art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2669/23.10.2013 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 10377/55/2013, definitivă prin nerecurare şi adaugă pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 3 mai 2017.
Hotarare 841/2017 din 03.05.2017T: 3.05.2017 - încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de inculpat pentru a-i da posibilitate să-şi angajeze apărător
Incheiere de sedinta din 29.03.2017T: 29.03.2017 - pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 01.03.2017