C**** J***** D****
Apelant InculpatN*** C*********
Apelant Parte vătămatăAdmite apelul declarat de inculpatul Curcă Jenică-Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 93/07.11.2016, pronunţată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. 1888/297/2014*. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile: „În baza art. 194 alin. 1 lit. a C.pen., art. 67 alin. 1 C.pen., condamnă inculpatul Curcă Jenică-Dănuţ la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 1 (unu) an, pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală” (fapta din 25.04.2014). În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice încadrarea/schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei or. Ştefăneşti pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care nu respectă, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere sau în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile.” Înlătură din încheierea din data de 10.05.2016, pronunţată în dosarul nr. 1888/297/2014 al Judecătoriei Săveni, dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Curcă Jenică-Dănuţ, din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. 1 lit. a Cod penal. Condamnă pe inculpatul Curcă Jenică-Dănuţ la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal (fapta din 25.04.2014). În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care începe să curgă de la data pronunţării prezentei deciziii. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpatul Curcă Jenică-Dănuţ la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Curcă Jenică-Dănuţ are obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, dispune ca inculpatul Curcă Jenică-Dănuţ să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei oraşului Ştefăneşti, jud. Botoşani, sau în cadrul Primăriei municipiului Botoşani, jud. Botoşani. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal şi art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului Curcă Jenică-Dănuţ că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea - credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă N*** C********* împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă pe partea civilă N*** C********* la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de 100 lei. Celelalte cheltuieli judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.11.2017.
Hotarare 1155/2017 din 20.11.2017Amână pronunţarea la data de 20.11.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2017Amână pronunţarea la data de 17.11.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2017Amână pronunţarea la data de 03.11.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2017