I******** T****** S**
DebitorD**** P******* -**** A****
CreditorR* V* M** S**
CreditorR**** L****** D******* S**
CreditorE** C***** S***** S**
CreditorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar în procedura insolvenţei debitoarei. Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii insolvenţei debitoarei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei I******** T****** S** şi radierea acesteia din registrul comerţului. Descarcă lichidatorul judiciar, în măsura prevăzută de lege, de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune notificarea sentinţei de închidere a procedurii: - DIRECTIEI GENERALE REGIONALE A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ARGES, - OFICIULUI REGISTRULUI COMERTULUI, în vederea efectuării menţiunii, - OFICIULUI DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA, în vederea notării, dacă este cazul, a închiderii procedurii, - tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 15.02.2022.
Hotarare 59/2022 din 15.02.2022Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, de la termenul administrativ din data de 11.01.2022 Analizând stadiul continuării procedurii insolven?ei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune următoarele: Stabileşte termen de judecată în şedinţa publică din data de 15.02.2022, cu citarea părţilor, pentru dezbaterea raportului final. Măsuri în sarcina lichidatorului judiciar: Va depune la dosarul cauzei raportul final şi situaţiile financiare finale.
Rezolutie din 11.01.2022Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , de la termenul administrativ din data de 21/09/2021 Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune următoarele : Continuarea procedurii, acordând termen administrativ de control la data de 11.01.2022 . Lichidatorul judiciar va depune lunar la dosarul cauzei (prin intermediul poştei electronice-fax sau email) un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cu conţinutul prevăzut de art. 59 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, odată cu dovada publicării unui extras din raport în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În cazul nerespectării acestei obligaţii, se va dispune aplicarea unei amenzi judiciare.
Rezolutie din 21.09.2021REZOLUŢIE în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, de la termenul administrativ din data de 26.05.2021 Analizând stadiul continuării procedurii insolven?ei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune următoarele : Continuarea procedurii, acordă termen administrativ de control la data de 21.09.2021. Lichidatorul judiciar va depune lunar la dosarul cauzei (prin intermediul poştei electronice-fax sau email) un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cu conţinutul prevăzut de art. 59 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, odată cu dovada publicării unui extras din raport în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În cazul nerespectării acestei obligaţii, se va dispune aplicarea unei amenzi judiciare. Pune în sarcina judiciar lichidatorului judiciar următoarele măsuri: Lichidatorul judiciar va continua lichidarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu dispoziţiile art.154-168 din acelaşi act normativ, inclusiv desfăşurarea de acţiuni (activităţi) în vederea recuperării creanţelor pe care debitorul insolvent le deţine împotriva unor alte persoane.
Rezolutie din 26.05.2021Rezoluţie Din data de 18.05.2021 Amână pronunţarea asupra stadiului continuării procedurii insolvenţei la 26.05.2021.
Rezolutie din 18.05.2021Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , de la termenul administrativ din data de 26.01.2021 Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune următoarele : Continuarea procedurii, acordă termen administrativ de control la data de 18.05.2021. Lichidatorul judiciar va depune lunar la dosarul cauzei (prin intermediul poştei electronice-fax sau email) un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cu conţinutul prevăzut de art. 59 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, odată cu dovada publicării unui extras din raport în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În cazul nerespectării acestei obligaţii, se va dispune aplicarea unei amenzi judiciare. Pune în sarcina lichidatorului judiciar următoarele măsuri: Lichidatorul judiciar va continua lichidarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu dispoziţiile art.154-168 din acelaşi act normativ, inclusiv desfăşurarea de acţiuni (activităţi) în vederea recuperării creanţelor pe care debitorul insolvent le deţine împotriva unor alte persoane. Va întocmi şi va depune la dosarul cauzei : raportul lunar de activitate pe lunile 10, 11, 12/ 2020; Altele: Raportul lunar de activitate va preciza în mod concret, în preambul, perioada ( luna) pentru care a fost întocmit. La publicarea în BPI se va menţiona nr. şi data raportului.
Rezolutie din 26.01.2021Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , Analizând stadiul continuării procedurii insolven?ei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune continuarea acesteia şi acordă termen administrativ de control la data de 26.01.2021. Lichidatorul judiciar va depune lunar la dosarul cauzei (prin intermediul poştei electronice-fax sau email) un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cu conţinutul prevăzut de art. 59 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, odată cu dovada publicării unui extras din raport în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În cazul nerespectării acestei obligaţii, se va dispune aplicarea unei amenzi judiciare. Pune în sarcina lichidatorului judiciar următoarele măsuri: Lichidatorul judiciar va continua lichidarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu dispoziţiile art.154-168 din acelaşi act normativ, inclusiv desfă?urarea de ac?iuni (activităţi) în vederea recuperării crean?elor pe care debitorul insolvent le de?ine împotriva unor alte persoane.
Rezolutie din 06.10.2020Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune continuarea acesteia şi acordă termen administrativ de control la data de 06.10.2020 . Lichidatorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii. În raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă . Pune în sarcina lichidatorului judiciar următoarele măsuri: Lichidatorul judiciar va efectua lichidarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu dispoziţiile art.154-168 din acelaşi act normativ .
Rezolutie din 18.06.2020Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune continuarea acesteia şi acordă termen administrativ de control la data de 18.06.2020 . Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii. În raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă .
Rezolutie din 05.03.2020Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , Având în vedere Hotărârea Adunării Generale din data de 22.01.2020 a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş, potrivit căreia se suspendă activitatea de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, dispune acordarea termenului administrativ de control la data de 05.03.2020 .
Rezolutie din 23.01.2020Rezoluţie în temeiul disp. art. 59 alin.(3) din Legea nr. 85/2014, Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei I******** T****** S**, judecătorul sindic acordă termen administrativ de control la data de 23.01.2020 în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei, cu menţinerea obligaţiei pentru lichidatorul judiciar de a depune rapoartele lunare în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 85/2014. - rapoartele prevăzute de dispoziţiile art.59 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 se vor depune în fiecare lună (nu vor fi depuse la termenul administrativ toate rapoartele lunare aferente perioadei dintre termene), sub sancţiunea amenzii judiciare; - se va depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin.(2) din Legea nr. 85/2014);
Rezolutie din 15.10.2019Rezoluţie în temeiul disp. art. 59 alin.(3) din Legea nr. 85/2014, Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei I******** T****** S**, judecătorul sindic acordă termen administrativ de control la data de 15.10.2019 în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei, cu menţinerea obligaţiei pentru lichidatorul judiciar de a depune rapoartele lunare în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 85/2014. - rapoartele prevăzute de dispoziţiile art.59 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 se vor depune în fiecare lună (nu vor fi depuse la termenul administrativ toate rapoartele lunare aferente perioadei dintre termene), sub sancţiunea amenzii judiciare; - se va depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin.(2) din Legea nr. 85/2014);
Rezolutie din 25.06.2019Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei I******** T****** S**, judecătorul sindic acordă termen administrativ de control la data de 25.06.2019 în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei, cu menţinerea obligaţiei pentru lichidatorul judiciar de a depune rapoartele lunare în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 85/2014.
Rezolutie din 02.04.2019Rezoluţie în temeiul disp. art. 59 alin.(3) din Legea nr. 85/2014, Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei I******** T****** S**, judecătorul sindic acordă termen administrativ de control la data de 02.04.2019 în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei, cu menţinerea obligaţiei pentru lichidatorul judiciar de a depune rapoartele lunare în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 85/2014.
Rezolutie din 11.12.2018Se procedează la examinarea stadiului procedurii insolvenţei debitorului Italfrak Textile SRL şi se constată că lichidatorul judiciar se află în procedură de valorificare a averii debitorului. DISPUNE Stabileşte termen administrativ de control la data de 11.12.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.09.2018
Rezolutie din 04.09.2018Ia act că lichidatorul judiciar se află în procedura de valorificare a bunurilor debitorului. Stabileşte termen administrativ de control la data de 04.09. 2018. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.05.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Acordă termen de analiză a stadiului procedurii la data de 15.05. 2018. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.01.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018Pune în vedere lichidatorului judiciar să verifice cererea de plată a creditorului AJFP şi să notifice soluţia adoptată. Acordă termen de analiză a stadiului procedurii la data de 23.01. 2018. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.10. 2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017În temeiul art. 143 alin.1 cu referire la art. 145 alin.1 lit.C din Legea nr. 85/2014 Decide intrarea debitorului în faliment, prin procedură generală. În temeiul art. 145 alin.2 din lege Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare. Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Firanescu Nicoleta, căruia îi stabileşte atribuţiile prev. la art. 64 cu o retribuţie lunară în sumă de 1000 de lei fără TVA, plătită din averea debitorului şi un onorariu variabil de 10 % din valorificarea bunurilor din averea debitorului şi recuperarea de creanţe. În lipsa disponibilităţilor băneşti plata se va face din fondul de lichidare , urmând ca plăţile să fie făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin.4 din OUG nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat. În temeiul art. 902 alin.2 pct.16 C.civ. Dispune notarea ridicării dreptului de administrare al debitorului în cartea funciară . Dovada notării va fi depusă de OCPI Argeş la dosar. Dispune notificarea intrării în faliment a debitorului de către lichidatorul judiciar în condiţiile prevăzute la art. 146 alin. 1 şi 2. Notificarea va cuprinde : - termenul limită de verificare a declaraţiilor de creanţe născute după deschiderea procedurii de insolvenţă -28.07.2017. Declaraţiile de creanţe se vor timbra cu suma de 200 lei. - termenul limită de verificare a creanţelor şi întocmire a tabelului suplimentar de creanţe – 18.08.2017. - termenul de contestare a creanţelor - 7 zile de la publicarea tabelului suplimentar în BPI. - termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 21.09.2017. În temeiul art. 151 şi urm. lichidatorul judiciar va trece la efectuarea operaţiunile de inventariere, evaluare şi lichidare a averii averea debitorului. Stabileşte termen la data de 17.10.2017, în vederea pronunţării asupra stadiului continuării procedurii. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicarea în BPI. Pronunţată în şedinţă publică azi: 13.06.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 401/2017 din 13.06.2017Acordă termen de analiză a stadiului procedural la data de 13.06.2017. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Februarie 2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 07.02.2017Admite cererea administratorului judiciar. În temeiul art.139, al.1, lit.C din Legea nr.85/2014. Confirmă planul de reorganizare propus de debitor. Executorie. Cu apel în 7 zile de la publicare în BPI. Pronunţată în şedinţă publică azi,15.11.2016.
Hotarare intermediara 1056/2016 din 15.11.2016Acordă termen administrativ de control asupra stadiului procedural la data de 7 februarie 2017. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 04.10.2016În temeiul art.71 alin.1 din Legea nr.85/2014. Admite cererea debitorului şi deschide procedura generală de insolvenţă împotriva sa. În temeiul art.73 cu referire la art.45 alin.1 lit.d şi art.57 alin.1 din lege desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Firănescu Nicoleta, căruia îi stabileşte atribuţiile prevăzute la art.58 cu o retribuţie lunară în sumă de 1.000 lei, fără TVA, plătită din averea debitorului. În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art.37 alin.4 din OUG nr.86/2006, pe baza unui buget previzionat. În temeiul art.902, alin.2, pct.16 Cod civil. Dispune notarea în cartea funciară a deschiderii procedurii de insolvenţă. Dovada notării se va depune la dosar de către OCPI Argeş. În temeiul art.76 dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti din municipiul Piteşti şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi în vederea aplicării prevederilor art.75. Pune în vedere administratorului special prevederile art.82 şi art.84 din lege. Pune în vedere debitorului şi administratorului judiciar provizoriu prevederile art.83 şi art.84 alin 3. În temeiul art.101 alin.1 din lege administratorul judiciar provizoriu va inventaria bunurile debitorului până la data de 08.08.2016 şi va depune la dosar procesul verbal în 48 ore de la întocmire. Pune în vedere administratorului provizoriu prevederile art.101 alin.2 din lege. În temeiul art.99 din lege administratorul judiciar va notifica deschiderea procedurii de insolvenţă creditorilor cunoscuţi. În temeiul art.100 notificarea va cuprinde: - termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţe - 21.07.2016.Declaraţiile de creanţe se vor timbra cu 200 lei sub sancţiunea anulării. - termenul limită de verificare a creanţelor şi întocmire, afişare şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 01.08.2016.Dovada de publicare se va depune la dosar. - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI . - termenul de soluţionare a contestaţiilor sau întocmire a tabelului definitiv de creanţe – 22.08.2016. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 05.08.2016,orele 1000, la sediul filialei Argeş UNPIR. Administratorul judiciar provizoriu va întocmi la data de 18.07.2016 raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitorului în stare de insolvenţă, conform art.97 alin.1 din lege, iar la data de 28.06.2016 raportul prevăzut la art.92 . Stabileşte termen la data de 04.10.2016 în vederea analizării stadiului continuării procedurii. Executorie. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicarea realizată prin publicarea în BPI. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 07.06.2016