M****** R***** V*****
IntimatAdmite cererea formulată de Central Justitieel Incassobureau, Ministerul Securităţii şi Justiţiei al Regatului Olandei. În temeiul art. 240 alin.1 rap. la art.233, art.234, art. 234 ind. 1, art. 239 alin. 2, art. 242, art.246 alin.1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, recunoaşte hotărârea nr. 9062542193637580 emisă de autorităţile din Olanda (Parket Centrale Verwerkingseenheid O.M.) la data de 27.11.2015, definitivă la data de 08.01.2016 privind pe intimatul MUSTAŢĂ RĂZVAN VIOREL. Constată că intimatul MUSTAŢĂ RĂZVAN VIOREL a fost obligat la plata sumei de 151 euro reprezentând sancţiune pecuniară aplicată pentru săvârşirea unei contravenţii prevăzute de Legea administra?iei juridice pentru respectarea regulilor de circulaţie din Olanda, articolul 2. (faptă din data de 07.11.2015). Dispune luarea imediată a tuturor măsurilor necesare pentru executarea sancţiunii pecuniare de 151 euro, în echivalent lei la cursul valutar de la data pronunţării pedepsei, respectiv la data de 27.11.2015. În temeiul art. 247 din Legea nr.302/2004, dispune informarea autorităţii competente a statului emitent, corespunzător situaţiilor prevăzute de lege. În temeiul art. 246 alin. 2 din Legea nr.302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.09.2016.
Hotarare 2132/2016 din 19.09.2016