U******** I**
PetentI** B****
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul U******** I**, în contradictoriu cu intimatul I** B****. Dispune anularea procesului verbal seria PBZX nr. 043050 încheiat de I** B**** – Serviciul Rutier - la data de 4.03.2016 prin care pentru încălcarea prevederilor art. 138 al. 1 lit. b din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep. în temeiul prevederilor art. 102 al. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002 rep. petentului U******** I** i s-a aplicat sancţiunea principală cu amendă contravenţională în sumă de 945 lei şi cea compolementră a suspendării exercitării dreptului de a conduce şi înlătură măsurile dispuse. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând să fie depusă la Judecătoria Buzău. Pronunţată în sedinţă publică astăzi, 1.02.2017
Hotarare 628/2017 din 01.02.2017