T******** I** A********
PetentI** B****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Tudoreanu Ion-Alexandru, în contradictoriu cu intimata I** B**** împotriva procesului verbal seria PBZX nr. 100466/10.12.2016. prin care pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep. i s-a aplicat, în temeiul acelaşi dispoziţii legale sancţiunea principală cu avertisment şi cea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile şi menţine celelalte măsuri dispuse prin procesul-verbal contestat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând să fie depusă la Judecătoria Buzău Pronunţată în sedinţă publică astăzi, 26.04.2017
Hotarare 2577/2017 din 26.04.2017