I***** P**** T***
InculpatIn temeiul art.362 Cp.p. rap la art.208 C.p.p. verifică legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul I***** P**** T***. Menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul I***** P**** T*** şi in continuare inculpatul nu trebuie să părăsească imobilul unde locuieşte, respectiv Târgovişte, str Ionel Fernic, bl. 16, sc. B, ap. 33, Târgovişte, jud. Dîmboviţa, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza şi să se supună unor restricţii stabilite de acesta. Pe durata arestului la domiciliu inculpatul trebuie să respecte obligaţiile prevăzute de art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv: a)să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b)să nu comunice cu martorii din cauză ori experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 221 alin. 4 şi alin. 11 Cod procedură penală. Dispune comunicarea a câte o copie de pe prezenta încheiere, inculpatului, organului de poliţie în circumscripţia căreia locuieşte inculpatul, desemnat cu supravegherea lui, respectiv Poliţia Mun. Târgovişte, serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor şi organelor de frontieră. In baza art. 242 alin. 2 C.p.p. respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul pentru av. oficiu in suma de 130 lei se plăteşte din fondurile MJ. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publica de la 20 Decembrie 2016 ora 11.40.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 20.12.2016