C***** S*******
PetentR*** G*****
IntimatAdmite cererea petentei C***** S******* în contradictoriu cu intimatul RUPA GYORGY, cu datele personale de la dosar , şi-n consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum total de 500 lei , aplicate intimatului cu sancţiunea prestării unui număr de 68 ore de activităţi în folosul comunităţii la lucrări în domeniile amenajării , întreţinerii şi înfrumuseţării zonelor verzi , lucrărilor de întreţinere a podurilor, drumurilor comunale, rigolelor, de deszăpezire, de plantare puieţi în pădurea comunală, de salubrizare a spaţiilor aparţinând domeniului public şi privat al u.a.t. la Primăria com. Sărăţeni, jud. Mureş. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi , 08.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1477/2016 din 08.12.2016În vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare cu intimatul, în temeiul dispoziţiilor art. 153 şi următoarele C. pr. civilă,
Incheiere de sedinta din 03.11.2016