A******* E******
InculpatCondamnă pe inculpatul A******* E******, fiul lui Nicolai şi Violeta, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art.336 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.375, raportat la art. 396 Cod Procedură Penală la pedeapsa de 2.000 lei amendă reprezentând 200 zile – amendă a câte 10 lei/zi. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 Cod Penal. Obligă pe inculpat să plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei revin Ministerului de Interne, 100 lei revin Ministerului Public şi 100 lei revin Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gura Humorului Pronunţată în şedinţa publică din 5 decembrie 2016.
Hotarare 387/2016 din 05.12.2016