S* G***** C****** S**
Intimat PetentI************ D* P****** J******* B******* N*****
Apelant IntimatG**** F********* C***
Apelant IntimatAdmite apelurile declarate de apelanţii IPJ BN şi GF CLUJ (fost CRSC CLUJ-NAPOCA şi ITRSV CLUJ-NAPOCA) în contradictoriu cu intimata SC GC SRL împotriva sentinţei civile nr. 1009/2016 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 191/265/2016, pe care o schimbă în sensul că: Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta SC GC SRL, cu consecinţa că, în aplicarea principiului legii contravenţionale mai favorabile: -anulează în parte procesul verbal de contravenţie seria CCS nr. 0113074 încheiat la data de 21.01.2016 de intimaţi, respectiv cu privire la constatarea şi sancţionarea contravenţiei prev. de art.7 alin.1 lit. e din HG nr.470/2014, ca efect al aplicării legii contravenţionale mai favorabile. - menţine procesul verbal de contravenţie în ce priveşte aplicarea sancţiunii principale a avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 19 alin.1 lit. l din Legea nr.171/2010. Respinge în rest plângerea contravenţională, inclusiv în ceea ce priveşte măsura confiscării materialului lemnos, dispusă de intimaţi, pe care o menţine. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.07.2020.
Hotarare 495/2020 din 16.07.2020Suspendat de drept, în baza Decretului Preşedintelui României nr.195/2020, art.2 din Hotărârea CSM - Secţia pentru judecători nr. 257/17.03.2020 şi art.8 din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj
Având în vedere Hotărârea nr. 3 a Adunării Generale a Judecătorilor din 22.01.2020, prin care s-a dispus suspendarea activităţii începând cu data de 23.01.2020, se dispune amânarea soluţionării tuturor cauzelor aflate pe rol în şedinţa publică din 23.01.2020, sala 5, pentru termenul din 19.03.2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020În temeiul disp.art. al.1 pct.1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1195/33/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 06.04. 2017.
Incheiere suspendare din 06.04.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul apelantei-intimate
Incheiere de sedinta din 09.02.2017