T*** C******* V****** - C* D********* A***
ReclamantC*** D* A******** D* S******* S******
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să recalculeze salariul reclamantei potrivit disp. art. 1 alin. 51 din Legea nr. 71/2015, la nivelul maxim stabilit în cadrul instituţiei, la Serviciul Control pentru aceeaşi funcţie/ grad /treaptă şi gradaţie şi totodată să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate între drepturile salariale cuvenite potrivit disp. art. 1 alin. 51 din Legea nr. 71/2015 persoanelor ce îndeplinesc aceleaşi condiţii privind funcţia, gradul, gradaţia din cadrul Serviciului Control şi drepturile efectiv primite de către reclamantă începând cu data de 09.04.2015. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.11.2016.
Hotarare 1630/2016 din 24.11.2016Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 24 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică din data de 10 noiembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2016Având în vedere necesitate completării probatoriului administrat în cauză cu relaţii din partea părţilor
Incheiere de sedinta din 13.10.2016Având în vedere solicitarea de probe formulată de reclamantă privind relaţii din partea pârâtei, În vederea completării probatoriului administrat în cauză
Incheiere de sedinta din 08.09.2016