N***** M******* C******
ReclamantS******* C***** J******* D* U****** T*******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 1.08.2010 – 21.09.2013. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta N.M. C. (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş (cu datele). Obligă pârâtul la recalcularea şi la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale rezultate ca diferenţe cuvenite în urma aplicării prevederilor art. 17 din Legea nr. 330/2009, diferenţe aferente perioadei 22.09.2013 – 31.07.2016. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei, astfel: - ca prescrise, pretenţiile aferente perioadei 1.08.2010 – 21.09.2013; - ca nefondate, restul pretenţiilor. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 30 iunie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 563/2017 din 30.06.2017amana pronuntarea la 30.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2017pentru studiu
Incheiere de sedinta din 23.05.2017pentru a se depune precizarea de actiune
Incheiere de sedinta din 06.04.2017pentru a se depune precizare de actiune
Incheiere de sedinta din 02.03.2017repus pe rol
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.01.2017amana pronuntarea la 19.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2017Respinge declaraţia de abţinere formulată de domnul asistent judiciar C. E.-U., în dosarul nr. 1928/102/2016, aflat pe rolul Tribunalului Mureş – Secţia civilă. Fără cale de atac. Dată în Camera de consiliu, azi, 09.01.2017.
Incheiere abtinere din 09.01.2017