Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de lămurire dispozitiv formulată de petenta-pârâtă. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1071 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1928/86/2016, în sensul că, prin expresia dobândă legală, la plata căreia a fost obligată pârâta Scoala Gimnazială Nr.2 , Vicovu de Jos, Jud. Suceava, se înţelege dobânda legală penalizatoare, în sensul art. 1 alin.(3) din O.G. 13/2011. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, apel care se depune la Arhiva Tribunalului Suceava - Secţia I-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.10.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 14.10.2019Admite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor contravaloarea orelor de educaţie fizică predate în perioada 06.05.2013 - 06.05.2016, sume reactualizate cu indicele de inflaţie precum şi dobânda legală aferentă, calculate de la data scadenţei dreptului salarial şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Suceava - Secţia I civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 26 septembrie 2016.
Hotarare 1071/2016 din 26.09.2016