G***** M****
ReclamantI********* P********* M*********** R*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta G***** M****, în contradictoriu cu pârâta I********* P********* M*********** R*****, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 8 523 lei, reprezentând diferenţa dintre pensia recalculată şi pensia efectiv încasată în perioada 1.04.2013-1.04.2016, actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2017.
Hotarare 80/2017 din 13.01.2017Încuviinţează cererea de amânare solicitată de reprezentanta reclamantei, pentru studierea înscrisurilor înmânate la acest termen şi pentru încercarea soluţionării cauzei pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la data de 13 ianuarie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016Încuviinţează cererea de amânare solicitată de reprezentanta pârâtului, pentru încercarea unei soluţionării a cauzei pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la data de 9 decembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.11.2016Încuviinţează cererea de amânare solicitată de reprezentanta pârâtului, pentru studierea înscrisurilor. Amână judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 11.11.2016Încuviinţează cererea de amânare solicitată de reprezentanta reclamantei, pentru garantarea dreptului la apărare; Amână judecarea cauzei la data de 11 noiembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.10.2016Încuviinţează cererea de amânare solicitată de reprezentanta reclamantei, pentru studierea înscrisurilor înmânate la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 30.09.2016Amână judecarea cauzei la data de 30 septembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru ca reprezentantul pârâtului să facă dovada emiterii adeverinţa de salariu stabilită prin sentinţa civilă nr.776/04.05.2015 şi de a depune dovada trimiterii acesteia către Casa Judeţeană de Pensii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 16.09.2016Amână judecarea cauzei la data de 16 septembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.07.2016Amână judecarea cauzei la data de 15 iulie 2016, pentru când se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a comunica dacă pensia a fost recalculată ca urmare a adeverinţei salariale primite în urma executării silite şi de a depune sentinţa depusă la acest termen cu menţiunea rămânerii definitive sau de a indica stadiul dosarului nr.1492/115/2015 iar pârâta cu un exemplar al sentinţei depuse de reclamantă pentru acest termen. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2016. - se prezintă după dezbateri, dar nu înainte de ridicarea şedinţei, reprezentanta pârâtei care depune la dosar delegaţie de reprezentare şi căruia i se înmânează un exemplar al sentinţei mai sus menţionată şi i se aduce la cunoştinţă motivul amânării. Reprezentanta pârâtei primeşte termen în cunoştinţă şi nu se va mai cita.
Incheiere de sedinta din 24.06.2016