L* I***** S*** Î* C******* D* L********* J******* A* S* E*** D****** T**** S**
ReclamantR** N****** R*****
PârâtAdmite acţiunea promovată de reclamanta LG INSOLV SPRL, Lichidator judiciar al debitoarei SC EBRO DINAMIK TRANS SRL, în contradictoriu cu pârâtul R.N.R. şi în consecinţă: Obligă pârâtul să suporte cu averea proprie parte din pasivul societăţii falite SC EBRO DINAMIK TRANS SRL, până la concurenţa sumei de 3.267.662,82 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1076/2017 din 27.04.2017Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2017pentru a se repeta procedura de citare cu pârâtul cu menţiunea de a se prezenta "personal la interogatoriu"
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Repune cauza pe rol. Fixează termen pentru soluţionarea cauzei la data de 19.01.2017 NCPC complet specializat falimente nr. 13, sala 78, ora 08:30, pentru când se vor cita părţile, iar pârâtul cu menţiunea de a se prezenta "personal la interogatoriu"
Incheiere de sedinta din 17.11.2016