Dosar 194/102/2016 din 29.01.2016

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 194/102/2016
Data dosar:
29.01.2016
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.03.2016 la ora 11:30

    Complet: CFma8
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 17.03.2010 – 28.01.2013. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta F******* I******* M**** (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Domokos Kazmer” (cu sediul). Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1436/2010 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 810/102/2010, modificată prin Decizia civilă nr. 1513/R/2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, dobândă calculată începând cu data de 29.01.2013 şi până la data plăţii integrale a debitelor. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Decizia civilă nr. 1397/R/2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. 9410/102/2012, dobândă calculată începând cu data de 29.01.2013 şi până la data plăţii integrale a debitelor. Respinge restul pretenţiilor reclamantei, ca prescrise. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 30 martie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 430/2016 din 30.03.2016
  • Sedinta din data de 29.03.2016 la ora 11:30

    Complet: CFma8
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 30.03.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD