Dosar 1951/89/2016 din 11.10.2016

constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1951/89/2016
Data dosar:
11.10.2016
Instanta:
Tribunalul Vaslui
Departament:
PENAL
Obiect:
constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2021 la ora 14:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    1.1 Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei Cojocariu( fostă Ciobotaru) Gianina Elena este actualul Cod Penal. Condamnă inculpata Cojocariu (fostă Ciobotaru) Gianina Elena, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (910 acte materiale), prevazuta de art. 320 alin. 1 şi 2 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin 1, art. 38 Cod Penal, art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. 1.2. Condamnă aceea?i inculpată la 9.000 lei amendă (180 zile amendă X 50 lei) pentru comiterea infrac?iunii de folosire a instrumentelor false în formă continuată, prevăzută de art. 318 din Codul penal (910 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 38 Cod penal cu aplicarea art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. 1.3 Condamnă aceea?i inculpată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevazută de art. 367 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b ?i lit. e Cod Penal contope?te pedepsele aplicate pentru infrac?iunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsa, respectiv pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare la care se va adăuga amenda penală de 9.000 lei. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani de la rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal instanţa va impune inculpatei să execute următoarea obliga?ie : b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Vaslui În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Municipiului Vaslui sau la DGASPC Vaslui În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 63 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 91 alin. 1 Cod Penal atrage aten?ia inculpatei asupra cazului de înlocuire a pedepsei amenzii cu cea a închisorii ?i a executării pedepsei amenzii pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 2.1 Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei C******* M***** este actualul Cod Penal. Condamnă inculpata C******* M*****, cetă?ean român, fără antecedente penale la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (963 acte materiale), prevazuta de art. 320 alin. 1 şi 2 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin 1, art. 38 Cod Penal, art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. 2.2 Condamnă aceea?i inculpată la 9.000 lei amendă (180 zile amendă X 50 lei) pentru comiterea infrac?iunii de folosire a instrumentelor false în formă continuată, prevăzută de art. 318 din Codul penal (963 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 38 Cod penal cu aplicarea art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. 2.3 Condamnă aceea?i inculpată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevazută de art. 367 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b ?i lit. e Cod Penal contope?te pedepsele aplicate pentru infrac?iunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsa, respectiv pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare la care se va adăuga amenda penală de 9.000 lei. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani începând cu data rămânerii definitive a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal instanţa va impune inculpatei să execute următoarea obliga?ie : b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Vaslui În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Vaslui sau la DGASPC Vaslui În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 63 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 91 alin. 1 Cod Penal atrage aten?ia inculpatei asupra cazului de înlocuire a pedepsei amenzii cu cea a închisorii ?i a executării pedepsei amenzii pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 3. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei B******* S***** este actualul Cod Penal. În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei B******* S*****, cetă?ean român, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material in inscrisuri oficiale în formă continuată, prevazută de art. 320 alin. 1 si 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 C. penal (8 acte materiale), art. 374, 396 alin. 10 Cod procedură penală În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod Penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri stabilit în condiţiile art. 84 Cod Penal. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatei să execute următoarele obligaţii: b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Municipiului Vaslui sau la DGASPC Vaslui. c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 88 Cod Penal atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 4.1 Condamnă inculpata Mardare Bianca-Elena (fostă Sofronea), cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, (17 acte materiale) prevazuta de art. 320 alin. 1 şi 2 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin 1, art. 38 Cod Penal, art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. 4.2 Condamnă aceea?i inculpată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevazută de art. 367 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b ?i lit. e Cod Penal contope?te pedepsele aplicate pentru infrac?iunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsa, respectiv pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani de la rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatei să execute următoarea obliga?ie b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Bacău În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Bacău sau la DGASPC Bacău În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 5.1 Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei A******* M*************** este actualul Cod Penal Condamnă inculpata A******* M***************, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, (29 acte materiale) prevazuta de art. 320 alin. 1 şi 2 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin 1, art. 38 Cod Penal, art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. 5.2 Condamnă aceea?i inculpată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevazută de art. 367 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b ?i lit. e Cod Penal contope?te pedepsele aplicate pentru infrac?iunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsa, respectiv pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani de la rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Neam?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatei să execute următoarea obliga?ie b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Neam? În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria comunei Bode?ti jud. Neam? sau la DGASPC Neam? În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 6.1 Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei Matei Lenuţa este actualul Cod Penal Condamnă inculpata Matei Lenuţa, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (46 acte materiale), prevazuta de art. 47 raportat la art. 320 alin. 1 şi 2 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin 1, art. 38 Cod Penal, art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. 6.2. Condamnă aceea?i inculpată la 9.000 lei amendă (180 zile amendă X 50 lei) pentru comiterea infrac?iunii de folosire a instrumentelor false în formă continuată, (46 acte materiale) prevăzută de art. 318 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 38 Cod penal cu aplicarea art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. 6.3 Condamnă aceea?i inculpată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevazută de art. 367 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b ?i lit. e Cod Penal contope?te pedepsele aplicate pentru infrac?iunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsa, respectiv pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare la care se va adăuga amenda penală de 9.000 lei. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani de la rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i lit. d Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatei să execute următoarea obliga?ie : b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Bacău În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Bacău sau la DGASPC Bacău În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 63 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 91 alin. 1 Cod Penal atrage aten?ia inculpatei asupra cazului de înlocuire a pedepsei amenzii cu cea a închisorii ?i a executării pedepsei amenzii pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 7.1 Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei Şmuc Elena Alina este actualul Cod Penal Condamnă inculpata Şmuc Elena Alina, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevazuta de art. 320 alin. 1 şi 2 C. penal (26 acte materiale) cu aplicarea art. 35 alin 1, art. 38 Cod Penal. cu aplicarea art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal. 7.2. Condamnă aceea?i inculpată la 9.000 lei amendă (180 zile amendă X 50 lei) pentru comiterea infrac?iunii de folosire a instrumentelor false în formă continuată, (26 acte materiale) prevăzută de art. 318 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 38 Cod penal, cu aplicarea art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal. 7.3 Condamnă aceea?i inculpată la pedeapsa de la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevazută de art. 367 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6 Cod penal, art. 38 Cod penal, cu aplicarea art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b,d Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b ?i lit. e Cod Penal contope?te pedepsele aplicate pentru infrac?iunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsa, respectiv pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare la care se va adăuga amenda penală de 9.000 lei. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b,d Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani de la rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatei să execute următoarea obliga?ie b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Bacău În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Bacău sau la DGASPC Bacău În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 63 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 91 alin. 1 Cod Penal atrage aten?ia inculpatei asupra cazului de înlocuire a pedepsei amenzii cu cea a închisorii ?i a executării pedepsei amenzii pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 8.1 Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei Niţescu Elena (fostă Duţă Niţescu) este actualul Cod Penal Condamnă inculpata Niţescu Elena, (fostă Duţă Niţescu), cetă?ean român, cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infrac?iunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevazuta de art. 47 raportat la art. 320 alin. 1 şi 2 C. penal cu aplicarea art. 35 alin 1, art. 38 Cod Penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal. 8.2. Condamnă aceea?i inculpată la 60.000 lei amendă (200 zile amendă X 300 lei) pentru comiterea infrac?iunii de instigare la folosire a instrumentelor false în formă continuată, prevăzută de art. 318 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 38 Cod penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după executarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal. 8.3 Condamnă aceea?i inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infrac?iunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevazută de art. 367 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal. Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani dupăexecutarea pedepsei exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal. 8.4 Constată că infracţiunile de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la folosirea instrumentelor false în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat sunt concurente cu infracţiunile de cumpărare de influenţă şi dare de mită pentru care a fost condamnată prin sentin?a penală nr. 171/13.12.2018 a Tribunalului Vaslui rămasă definitivă prin decizia penală nr. 73 din 11.02.2020 a Curţii de Apel Iaşi în dosarul nr. 1863/89/2016. Constată că infracţiunile de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la folosire a instrumentelor false în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de infrac?iunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.e) Cod penal din 1969 pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 71/22.01.2013 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia nr. 462/25.04.2013 a Curtii de Apel Bacău la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1lit.a teza a-II-a si lit.b) Cod penal din 1969. În temeiul art. 40, art. 38, art. 39 Cod Penal descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, şi k) Cod penal aplicată prin sentin?a penală nr. 171/13.12.2018 a Tribunalului Vaslui rămasă definitivă prin decizia penală nr. 73 din 11.02.2020 a Curţii de apel Iaşi în dosarul nr. 1863/89/2016 în pedepsele componente : - 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1) Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b,şi k) - 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1) Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b,şi k) - Înlătură sporul de 8 luni închisoare aplicat conform art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal - 3 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.e) Cod penal din 1969 conform sentin?ei penale nr. 71/22.012013 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia nr. 462/25.04.2013 a Curtii de Apel Bacău - 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, şi k) Cod penal În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b ?i lit. e Cod Penal contope?te pedepsele aplicate pentru infrac?iunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (3 ani+2 ani+2 ani), respectiv pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare la care se adaugă amenda penală de 60.000 lei ?i pedeapsa complementară de interzicere a exercitarii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, k ?i lit. g Cod Penal pe o perioadă de 2 ani. În temeiul prevederilor art. 43 alin.2) Cod Penal raportat la art.10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art.83 din Codul penal din 1969, adaugă la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.e) Cod penal din 1969 prin sentinţa penală nr. 71/22 ianuarie 2013 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia nr. 462/25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bacău, pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b,d,k şi g) Cod penal, obtinându-se pedeapsa finală de 8 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, k şi g) Cod penal, respectiv respectiv dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, de a fi administrator al unor societăţi comerciale, dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public În temeiul prevederilor art. 45 alin.5) Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, k, g Cod penal În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală şi art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă a închisorii aplicate inculpatei durata re?inerii de 24 ore din data de 12.11.2009. Desfiinţează mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 266/2018 emis la 11.02.2020 de Tribunalul Vaslui şi dispune emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei sentin?ei penale. Menţine toate celelalte dispoziţii ale sentin?ei penale nr. 171/13.12.2018 a Tribunalului Vaslui rămasă definitivă prin decizia penală nr. 73 din 11.02.2020 a Curţii de Apel Iaşi în dosarul nr. 1863/89/2016 care nu contravin prezentei sentin?ei penale. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 3.865,53 lei din care 3.571,42 pentru etapa judecă?ii ?i 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale. 9. Constată că legea penală aplicabilă inculpatei Zaharia Oana Cristina este actualul Cod Penal Condamnă inculpata Zaharia Oana Cristina, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual in forma continuată, prevazuta de art. 321 al. 1 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (103 acte materiale) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, de a exercita profesia de medic) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatei să execute următoarea obliga?ie b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Iaşi În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Consiliul Local Ia?i - Spitalul Clinic de recuperare sau Spitalul Clinic de pneumoftiziologie Iaşi În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 3.865,53 lei din care 3.571,42 pentru etapa judecă?ii ?i 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale. 10. Constată că legea penală aplicabilă inculpatului Abu Gamea Naeif este actualul Cod Penal Condamnă inculpatul Abu Gamea Naeif, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual in forma continuată, prevazuta de art. 321 al. 1 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (113 acte materiale) Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi ales în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, de a exercita profesia de medic) Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani după rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatului să execute următoarea obliga?ie b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Vaslui În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Vaslui sau DGASPC Vaslui. În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.865,53 lei din care 3.571,42 pentru etapa judecă?ii ?i 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale. 11. Constată că legea penală aplicabilă inculpatului Albu Gheorghe este actualul Cod Penal. Condamnă inculpatul Albu Gheorghe, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual in forma continuată, prevazuta de art. 321 al. 1 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (19 acte materiale) cu aplicarea art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi ales în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat) Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pentru 1 an după rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 9 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatului să execute următoarea obliga?ie b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Bacău În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Bacău sau la DGASPC Bacău În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 12. Constată că legea penală aplicabilă inculpatului Negru Constantin este actualul Cod Penal. Condamnă inculpatul Negru Constantin, cetă?ean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual in forma continuată, prevazuta de art. 321 al. 1 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (32 acte materiale) Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi ales în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, de a exercita profesia de medic) Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pentru 2 ani de la rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d ?i lit. g Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatului să execute următoarea obliga?ie b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Bacău În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria Municipiului Bacău sau la DGASPC Bacău În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.865,53 lei din care 3.571,42 pentru etapa judecă?ii ?i 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale. 13. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei Dominte Gabriela este actualul Cod Penal. În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei Dominte Gabriela , cetă?ean român, fără antecedente penale, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual prevazuta de art. 321 al. 1 Cod Penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod Penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri stabilit în condiţiile art. 84 Cod Penal. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatei să execute următoarele obligaţii: b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Bacău sau la DGASPC Bacău. c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 88 Cod Penal atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 3.865,53 lei din care 3.571,42 pentru etapa judecă?ii ?i 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale. 14. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei Pârlog Gabriela este actualul Cod Penal. În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei Pârlog Gabriela, cetă?ean român, fără antecedente penale pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual prevazuta de art. 321 al. 1 Cod Penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod Penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri stabilit în condiţiile art. 84 Cod Penal. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatei să execute următoarele obligaţii: b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Municipiului Bacău sau la DGASPC Bacău. c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 88 Cod Penal atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 3.865,53 lei din care 3.571,42 pentru etapa judecă?ii ?i 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale. 15. În temeiul art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpata Covrig Carmen, cetă?ean român, fără antecedente penale, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual prevazuta de art. 321 al. 1 Cod Penal. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare privind inculpata Covrig Carmen vor rămâne în sarcina statului. 16. Constată că legea penală aplicabilă inculpatei Strîmbeanu Elena-Carmen este actualul Cod Penal. Condamnă inculpata Strîmbeanu Elena-Carmen, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual in forma continuată, prevazuta de art. 321 al. 1 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (30 acte materiale), art. 374, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsa accesorie pe toată durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal (dreptul de a alege ?i a fi aleasă în autorită?ile publice sau alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat) Interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară după rămânerea definitivă a sentin?ei penale exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod Penal. În temeiul art. 91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal) instanţa va impune inculpatei să execute următoarea obliga?ie : b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Proba?iune Vaslui În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Vaslui sau DGASPC Vaslui. În baza art. 91 alin. (4) Cod Penal va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 849,66 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale ?i 555,55 lei pentru etapa judecă?ii. 17. În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului Cataramă Silviu, pentru comiterea infrac?iunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 alin 1 Cod penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod Penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri stabilit în condiţiile art. 84 Cod Penal. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Vaslui sau DGASPC Vaslui. c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 88 Cod Penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.865,53 lei din care 3.571,42 pentru etapa judecă?ii ?i 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale. 18. Constată că legea penală aplicabilă inculpatei S.C. NEW CENTRAL MED S.R.L. Bacău este actualul Cod Penal. Condamnă inculpata S.C. NEW CENTRAL MED S.R.L. Bacău, prin reprezentant legal Niţescu Georgeta la amendă penală de 210.000 lei (210 zile amendă X 1.000 lei/zi amendă) pentru comiterea infracţiunii de folosire a instrumentelor false în formă continuată, (1004 acte materiale) prevăzută de art. 318 din Codul penal, raportat la art. 135 alin.1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, art. 38 alin. 1 Cod Penal. În temeiul art. 136 alin. 3 lit. f raportat la art. 145 Cod procedură penală aplică inculpatei sancţiunea complementară a publicării hotărârii de condamnare prin intermediul presei scrise sau online din municipiul Bacău pe cheltuiala inculpatei timp de 1 lună / 8 apariţii/ 2 apariţii pe săptămână. Condamnă aceeaşi inculpată la amendă penală de 300.000 lei (300 zile amendă X 1.000 lei/zi amendă) pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale in forma continuata, (1004 acte materiale) prevazuta de art. 320, al. 1 C. penal, cu aplicarea art. 35, al. 1 C. penal si art. 135, al. 1 C. penal, art. 38 alin. 1 Cod Penal. În temeiul art. 136 alin. 3 lit. f raportat la art. 145 Cod procedură penală aplică inculpatei sancţiunea complementară a publicării hotărârii de condamnare prin intermediul presei scrise sau online din municipiul Bacău pe cheltuiala inculpatei timp de 1 lună / 8 apariţii/2 apariţii pe săptămână. În temeiul art. 147 alin. 1 şi 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit.c Cod Penal contope?te amenzile aplicate pentru infrac?iunile concurente, urmând ca inculpata să achite amenda cea mai mare de 300.000 lei la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă amenda de 200.000 lei, respectiv o amenda rezultantă de 370.000 lei. În temeiul art. 147 alin. 2 Cod Penal aplică inculpatei sancţiunea complementară a publicării hotărârii de condamnare prin intermediul presei scrise din municipiul Bacău pe cheltuiala inculpatei timp de 1 lună / 8 apariţii. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 3.865,53 lei din care 3.571,42 pentru etapa judecă?ii ?i 294,11 lei pentru etapa urmăririi penale. 19. Ia act că inculpa?ii Ni?escu (Du?ă) Elena, New Central Med SRL, Dominte Gabriela, Strâmbeanu Elena Carmen, Cataramă Silviu, Pârlog Gabriela, Covrig Carmen, Zaharia Oana Cristina, Abu Gamea Naeif, Albu Gheorghe, Cojocariu fostă Ciubotaru Gianina Elena, B******* S*****, Mardare, fostă Sofronea Bianca Elena, Aancu?ei Mihaela Vasilica, Matei Lenu?a, ?muc Elena Alina, C******* M***** au fost asista?i de apărători ale?i. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul Negru Constantin va fi avansată din fondurile Ministerului Justi?iei (delega?ie nr. 165/05.03.2020 - 1.253 lei avocat Apetrei Rareş) În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma reprezentând onorariu parţial avocat oficiu pentru inculpata Niţescu Elena va fi avansată din fondurile Ministerului Justi?iei (delega?ie nr. 862/03.11.2021 - 500 lei avocat Manolache Alin) 20. In temeiul art. 25, alin.1 si 3, teza 1 Cod procedură penală dispune desfiintarea totala a 1004 fişe medicale individualizate şi cuprinse in anexele 1, 2 si 3 din vol. 1 dosar urmărire penală filele 142-170 (943 fise de consultatii medicale (B) pentru conducatorii de autovehicule in original, 10 fise de consultatii medicale(B) pentru conducatorii de autovehicule in copie si 51 certificate medicale pentru atestarea starii de sanatate pentru detinatorii de permis port arma). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2021.

    Hotarare 4/2021 din 14.01.2021
  • Sedinta din data de 30.12.2020 la ora 08:45

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână pronunţarea

    Având în vedere complexitatea cauzei, urmează să amâne pronun?area la data de 14.01.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2020
  • Sedinta din data de 17.12.2020 la ora 12:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână pronunţarea

    Având în vedere complexitatea cauzei, amână pronuntarea la data de 30.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2020
  • Sedinta din data de 04.12.2020 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Încheiere

    Avand in vedere lipsa unor inculpati si a apartorilor alesi amana judecarea cazuei si acorda termen pentru dezbateri la data de 17.12.2020 ora 12.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2020
  • Sedinta din data de 30.10.2020 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Încheiere

    În vederea audierii inculpatului C.S ?i pentru pregătirea dezbaterilor, amâna judecarea cauzei la data de 4.12.2020 ora 10.

    Incheiere de sedinta din 30.10.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2020 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Din lipsă de procedură amână judecarea cauzei la data de 30.10.2020 ora 10.00

    Incheiere de sedinta din 18.09.2020
  • Sedinta din data de 21.08.2020 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    In vederea citarii prin comisie rogatorie a inculpatei N. E., amana cauza si acorda termen la data de 18.09.2020 ora 10.

    Incheiere de sedinta din 21.08.2020
  • Sedinta din data de 20.07.2020 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Pentru clarificarea situatiei juridice a inculpatei N.E, acorda termen la data de 21.08.2020, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 20.07.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 12:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru dezbateri. Pune în vedere apărătorilor să asigure prezenţa inculpaţilor pentru următorul termen.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 12.06.2020 la ora 11:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    1. Respinge ca inadmisibilă cererea inculpatului Negru Constantin de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la : - neconstitu?ionalitatea art. 11 alin. 1 pct. 1 şi 4 din OUG 78/2016 privind competenţa DIICOT raportat la art. 16 alin. 1 şi art. 21 alin. 3 din Constituţia României - neconstitu?ionalitatea art. 346 alin. 7 Cod procedură penală privind competen?a judecătorului de cameră preliminară raportat la dispozi?iile art. 21 alin. 3, art. 124 alin. 3 din Constitu?ia României - neconstitu?ionalitatea art. 175 alin. 2 Cod Penal privind defini?ia no?iunii de func?ionar public raportat la art. 41 alin. 1, art. 44, alin. 1 ?i 2 teza I din Constitu?ia României 2. Aspectele referitoare la intervenirea termenului de prescripţie a răspunderii juridice penale pentru infrac?iunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată vor fi examinate o dată cu dezbaterile asupra fondului cauzei penale. 3. Respinge ca nefondată cererea inculpatului Negru Constantin de constatare a nulită?ii urmăririi penale în dosarul de urmărire penală ca efect al Protocolului de colaborare încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie ?i Serviciul Român de Informa?ii 4. Aspectele referitoare la lipsa calită?ii speciale de func?ionar public pentru existen?a subiectului activ al infrac?iunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 Cod Penal vor fi examinate o dată cu dezbaterile asupra fondului cauzei penale. 5. Respinge ca inadmisibilă cererea inculpatului Negru Constantin de înscriere în fals a înscrisului reprezentat de expertiza grafoscopică efectuată la LIEC Ia?i 6. Respinge ca nefondată cererea inculpatului Negru Constantin de schimbare a încadrării juridice a faptei din infrac?iunea de fals intelectual prev. de art. 321 Cod Penal în infrac?iunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 Cod Penal 7. Respinge ca nefondată excep?ia invocată de inculpatul Negru Constantin privind nelegala compunere a completului de judecată conform Deciziei nr. 685/07.11.2018 a Cur?ii Constitu?ionale a României 8. Respinge ca nefondată excep?ia invocată de inculpatul Negru Constantin privind calitatea de persoană responsabilă civilmente a SC New Central Med Bacău. 9. Respinge ca nefondată excep?ia excep?ia invocată de inculpatul Negru Constantin privind necompeten?a materială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui cu privire la efectuarea urmăririi penale în dosarul nr. 662/P/2014. 10. În temeiul art. 283 alin. 4 lit. n Cod procedură penală aplică inculpatului Negru Constantin amenda judiciară de 3.000 lei pentru exercitarea cu rea credin?ă a drepturilor procesuale ?i procedurale de către păr?i. Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronun?are în ceea ce prive?te respingerea cererii de sesizare a Cur?ii Constitu?ionale. Cu drept de a formula cerere de reducere sau anulare a amenzii judiciare în termen de 10 zile de la comunicarea incheierii. Cu drept de apel o dată cu fondul în ceea ce prive?te restul cererilor şi excep?iilor formulate. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.06.2020, ora 11.37

    Incheiere de sedinta din 12.06.2020
  • Sedinta din data de 05.06.2020 la ora 11:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra excepţiilor invocate de către inculpatul Negru Constantin la data de 12 iunie 2020.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2020
  • Sedinta din data de 19.05.2020 la ora 11:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Repus pe rol
  • Sedinta din data de 19.03.2020 la ora 10:30

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    I.SUSPENDAT DE PLIN DREPT, CONFORM PREVEDERILOR ART. 43 ALIN. 1,2 DECRET 195/16.03.2020. II. Azi, 22 APRILIE 2020 constată prelungirea suspendării de drept, în temeiul art. 64 al.5 din Decretul 240/2020

    Incheiere suspendare din 19.03.2020
  • Sedinta din data de 06.03.2020 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul N.C. şi acordă termen pentru angajare apărător.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2020
  • Sedinta din data de 28.02.2020 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru pregătire şi discutare excepţii invocate de către inculpatul N.C şi pentru verificări cu privire la starea de detenţie a inculpatei N.E.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2020
  • Sedinta din data de 07.02.2020 la ora 13:00

    Complet: + COMPLET P1 CPF
  • Amână cauza

    În baza art. 67 Cod procedură penală raportat la art. 68 Cod procedură penală respinge cererea de recuzare formulată inculpatul N C, împotriva preşedintelui completului P6CPF investit cu soluţionarea cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 1951/89/2016 privind pe inculpaţii New Central Med SRL BACĂU ş.a., având ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP), falsul material în înscrisuri oficiale (art.320 NCP), folosirea instrumentelor false (art.318 NCP), falsul intelectual (art.321 NCP). Fără cale de atac. Pronunţată în ?edin?ă din camera de consiliu, azi, 07 februarie 2020.

    Incheiere recuzare din 07.02.2020
  • Sedinta din data de 31.01.2020 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru dezbateri pe fondul cauzei.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2020
  • Sedinta din data de 13.01.2020 la ora 09:30

    Complet: + COMPLET P1 CPF
  • Amână cauza

    În baza art. 67 Cod procedură penală raportat la art. 68 Cod procedură penală respinge cererea de recuzare formulată inculpatul NC împotriva preşedintelui completului P6CPF investit cu soluţionarea cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 1951/89/2016 privind pe inculpaţii New Central Med SRL BACĂU ş.a., având ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP), falsul material în înscrisuri oficiale (art.320 NCP), folosirea instrumentelor false (art.318 NCP), falsul intelectual (art.321 NCP). Fără cale de atac. Pronunţată în ?edin?ă din camera de consiliu, azi, 13 ianuarie 2020

    Incheiere recuzare din 13.01.2020
  • Sedinta din data de 10.01.2020 la ora 10:30

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea cererii de recuzare formulată de inculpatul N.C.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2020
  • Sedinta din data de 06.12.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Cauză amânată pentru pronunţarea asupra cererilor de suplimentare probatoriu.

    Incheiere de sedinta din 06.12.2019
  • Sedinta din data de 15.11.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Amână cauza emiterea unei adrese către LIEC Iaşi în vederea comunicării şi exprimării unui punct de vedere cu privire la specimenele de semnătură .

    Incheiere de sedinta din 15.11.2019
  • Sedinta din data de 25.10.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Pentru administrare probe suplimentare.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Cauză amânată pentru lipsa opinie exprimată de expertul parte.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2019
  • Sedinta din data de 30.08.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Cauză amânată pentru lipsa opinie exprimată de expertul parte.

    Incheiere de sedinta din 30.08.2019
  • Sedinta din data de 27.06.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    pentru discutarea eventualelor obiectiuni după clarificarea situatiei privind participarea expertului parte la efectuarea expertizei

    Incheiere de sedinta din 27.06.2019
  • Sedinta din data de 24.05.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Cauză amânată pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză criminalistică.

    Incheiere de sedinta din 24.05.2019
  • Sedinta din data de 22.04.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Amână cauza emiterea unei adrese către LIEC Iaşi în vederea efectuării expertizei grafoscopice încuviinţate în cauză.

    Incheiere de sedinta din 22.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru achitarea taxei de expertiză de către inculpaţi.

    Incheiere de sedinta din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru administrare probatoriu testimonial şi emiterea unei adrese în vederea efectuării expertizei grafoscopice încuviinţate în cauză.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Cauză amânată pentru administrarea probatoriului testimonial.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 28.01.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru administrare probatoriu testimonial.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2019
  • Sedinta din data de 11.01.2019 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru administrare probatoriu testimonial.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2019
  • Sedinta din data de 07.12.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru administrare probatoriu.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2018
  • Sedinta din data de 01.11.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru administrare probatoriu testimonial.

    Incheiere de sedinta din 01.11.2018
  • Sedinta din data de 20.09.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări şi emiterea unei adrese în vederea efectuării expertizei grafoscopice încuviinţate în cauză.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2018
  • Sedinta din data de 09.08.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    amână cauza pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări

    Incheiere de sedinta din 09.08.2018
  • Sedinta din data de 07.06.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    amână cauza pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări.emite adresă către LIEC-Iaşi cu solicitarea de a preciza dacă este posibilă verificarea concordanţei dintre impresiunile efectuate cu o anumită parafă pe documente diferite în lipsa obiectului care le - a produs, urmând ca după primirea răspunsului, să fie emisă adresă în vederea efectuării expertizei.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2018
  • Sedinta din data de 17.05.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    amână cauza pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2018
  • Sedinta din data de 19.04.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    amână cauza pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2018
  • Sedinta din data de 30.03.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    amână cauza pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări. Citarea martorilor -cu mandat de aducere,care au lipsit nejustificat la termenul de judecată din 30.03.2018. emite adresă către LIEC Iaşi pentru efecutarea expertizei grafoscopice încuviinţate în cauză.

    Incheiere de sedinta din 30.03.2018
  • Sedinta din data de 09.03.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    amână cauza pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări. Citarea martorilor -cu mandat de aducere,care au lipsit nejustificat la termenul de judecată din 09.03.2018. acordă un ultim termen în vederea precizării filelor care trebuie examinate, cu indicarea filelor din dosarul de urmărire penală în vederea trimiterii adresei către LIEC Iaşi.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2018
  • Sedinta din data de 09.02.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    amână cauza pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări. Citarea martorilor -cu mandat de aducere,care au lipsit nejustificat la termenul de judecată din 09.02.2018. acordă un ultim termen în vederea depunerii parafei medicale de către inc.Negru Constantin.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2018
  • Sedinta din data de 19.01.2018 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 9 febr.2018, ora 10,00, pentru administrarea în continuare a probei cu audierea martorilor din lucrări. Citarea martorilor -cu mandat de aducere,care au lipsit nejustificat la termenul de judecată din 19.01.2018. Prorogă trimiterea adresei către Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Iaşi după ce se va depune şi parafa medicală de către inc.Negru Constantin.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2018
  • Sedinta din data de 05.01.2018 la ora 09:30

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    în vederea continuării administrării probatoriului cu martori.

    Incheiere de sedinta din 05.01.2018
  • Sedinta din data de 15.12.2017 la ora 11:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    în vederea continuării administrării probei cu martori, amână cauza la data de 05.01.2018, ora 09.30.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2017
  • Sedinta din data de 27.10.2017 la ora 11:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei cu martori.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2017
  • Sedinta din data de 13.10.2017 la ora 12:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    prorogă pronunţarea asupra probelor solicitate la acest termen şi acordă termen la data de 27.10.2017, ora 11.00.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2017
  • Sedinta din data de 22.09.2017 la ora 12:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    prorogă pronun?area asupra probelor solicitate în cauză. emite mandat de aducere pe numele inculpatei C******* M*****.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2017
  • Sedinta din data de 30.08.2017 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    admite cererea de amânare pentru lipsă de apărare.

    Incheiere de sedinta din 30.08.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD