J********** T******
PetentL***** D****
IntimatAdmite sesizarea judecătorului delegat cu executarea. În baza art. 586 Cod procedură penală, raportat la art. 63 alin. (1) şi (3) Cod penal, dispune înlocuirea pedepsei amenzii de 1800 lei, reprezentând un număr de 180 zile – amendă (180 zile x10 lei/zi) stabilită potrivit art. 61 alin. 1, 2, 3, 4 lit. c din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, precum şi art. 75, 76 alin. 1 din Noul Cod penal - pentru infracţiunea de furt pedepsită şi prevăzută la art. 228 alin. 1 Cod penal, aplicată condamnatului L***** D**** - prin sentinţa penală nr. 130 din 29 iunie 2016, pronunţată de J********** T****** în dosarul nr. 2565/326/2015, definitivă la data de 27 iulie 2016 prin neapelare, cu pedeapsa de 180 zile închisoare. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Noul Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu procurorul şi condamnatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2017, sala nr. 1, orele 16,00.
Hotarare 11/2017 din 26.01.2017amână cauza pentru a se reveni cu adresă la Primăria Luj - Napoca şi la AFP Cluj - Napoca
Incheiere de sedinta din 16.12.2016