N****** T*****
ReclamantN****** I****
ReclamantA****** M****
PârâtA****** E***
PârâtA****** M*******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanţii N****** T***** ş.a. în contradictoriu cu pârâţii A****** M**** ş.a. şi, în consecinţă: Constată că, numiţii Andresi Leon şi A****** M**** au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra unei parcele în suprafaţă totală de 2075m.p. ce face parte din întregul teren înscris în CF 28147 Sîngeorz-Băi top 10847 în suprafaţă totală de 9496mp. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Andresi Leon, decedat la data de 20.02.1987, se compune din cota de 1 părţi din terenul uzucapat împreună cu soţia sa, sus menţionat. Constată că, la această succesiune, au vocaţie succesorală legală pârâta A****** M****, în calitate de soţie supravieţuitoare, în cotă de 1 părţi, precum şi pârâţii A****** E*** şi Andresi Alexandru şi defunctul Andresi Leontin, toţi trei în calitate de fii, în cotă de 3 părţi împreună. Dispune partajarea judecătorească a acestei succesiuni în conformitate cu, cotele de coproprietate dar şi cu modul de folosinţă astfel încât atribuie în întregime această succesiune pârâţilor A****** M**** şi A****** E***, în indiviziune. Ia act de faptul că nu s-au solicitat sulte şi nici nu se impune plata de sulte în cauză. Constată validitatea formală şi materială a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 20.02.2015, numai prin care pârâţii A****** M**** şi A****** E*** s-au obligat să transmită reclamanţilor N****** T***** şi N****** I**** dreptul lor de coproprietate asupra unei parcele de 1402mp din întregul teren de 2075mp, menţionat mai sus, în schimbul unui preţ de 3.000lei, achitat integral la aceeaşi dată. Obligă pe pârâţii A****** M**** şi A****** E*** să transmită reclamanţilor act apt de întăbulare, în caz contrar prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de transmitere a proprietăţii. Dispune partajarea judecătorească a întregului teren în litigiu potrivit cotelor de proprietate dar şi modului de folosinţă în conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expert Berende Login (f. 61-68), tabel de mişcare parcelară de la f. 67, astfel încât: Atribuie reclamanţilor N****** T***** şi N****** I**** lotul format din top nou 10847/1 în suprafaţă de 1402mp, de natură fâneaţă în Podereile. Atribuie pârâtului Andrei Emil lotul nr.2 format din top nou 10847/2 în suprafaţă de 673mp, de natură arabil în Podereile. Ia act de faptul că nu s-au solicitat sulte şi nici nu se impune plata de sulte în cauză. Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra terenului astfel dobândit pe numele reclamanţilor, cu titlu de vânzare-cumpărare şi partaj judiciar şi pe numele pârâtului A****** E***, cu titlu de succesiune şi partaj judiciar, în conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expert Berende Login (f. 61-68), tabel de mişcare parcelară de la f. 67. Restul suprafeţei va rămâne înscrisă pe vechii proprietari tabulari. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2018.
Hotarare 479/2018 din 06.03.2018Amânat cauza pt. lipsă proces-verbal recepţie OCPI
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Amânat cauza pentru depunere proces-verbal recepţie OCPI
Incheiere de sedinta din 05.12.2017Amânat cauza pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 10.10.2017Amânat cauza pt. citare pârâţi prin publicitate; pt. audiere martori; pt. depunere proces-verbal recepţie OCPI
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Amânat cauza pt. luare interogatorii; pt. audiere martori; pt. depunere proces-verbal de recepţie OCPI şi pt. achitare onorar provizoriu curator.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017Amânat cauza pt. comunicare şi studiu expertiză; pt. audiere martori şi luare interogator
Incheiere de sedinta din 26.01.2017