M***** N******
InculpatRespinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de petentul M***** N****** ca fiind lipsită de obiect. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa publică din 24 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 24.03.2017În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul M***** N******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, faptă prvăzută de art. 334 alin. 1 C.p. În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului M***** N****** un avertisment. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 Martie 2017.
Hotarare 429/2017 din 03.03.2017Termen preschimbat pentru soluţionarea cererii de prelungire dovadă circulaţie. Cererea fiind soluţionată la data de 17.02.2017.
Incheiere de sedinta din 24.02.2017Pe fondul cauzei: În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 03.03.2017. Pe cererea de prelungire dovada circulaţie : În baza art. 111 al. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.02.2017, formulată de inculpatul M***** N******. Prezenta încheiere se comunică şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Argeş, potrivit dispoziţiilor art. 111 al. 6 teza a II a din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa publică din 17 Februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2017În baza art. 111 al. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.01.2017 , formulată de inculpatul M***** N******. Prezenta încheiere se comunică şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Argeş, potrivit dispoziţiilor art. 111 al. 6 teza a II a din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa publică din 20 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.01.2017