D*** J***** A*****
PetentAdmite cererea formulată de către petentul D*** J***** A*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud şi, în consecinţă: I. Constată că prin Sentinţa penală nr. 186/2016 a Judecătoriei Târgu Mureş rămasă definitivă la data de 15.03.2016 prin neapelare, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o perioadă de 3 ani, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b), d), alin. 2 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen., a art. 77 lit. a) C. pen. şi a art. 396 alin. 10 Cpp. (faptă săvârşită la data de 10/11.02.2015) II. Constată că prin Sentinţa penală nr. 961/2015 a Judecătoriei Târgu Mureş rămasă definitivă la data de 20.11.2015 prin decizia penală nr. 353/CT/2015 a Tribunalului Mureş, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C. pen.1969 pentru contopirea următoarelor pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente: 1. pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 112/18.02.2013 a Judecătoriei Tg Mureş, definitivă prin nerecurare la data de 05.03.2013, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si a art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedura penala (faptă săvârşită în perioada 15-19.09.2011); 2. pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 963/20.09.2012a Judecătoriei Tg-Mureş pentru comiterea infracţiunii de furt calificat la data de 2 octombrie 2011; 3. pedeapsa de 5 luni şi 473 zile închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 134 din data de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Mureş, pentru comiterea infracţiunii de evadare la data de 20 martie 2012 (stabilită ca urmare a adăugării la pedeapsa de 5 luni aplicată pentru evadare a restului de 473 zile rămase de executat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1184/2011 a Judecătoriei Tg-Mureş); 4. pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 37 din data de 21 ianuarie 2013 a Judecătoriei Tg-Mureş, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în perioada 23 august 2010 – 3 septembrie 2010. 5. pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 384 din data de 17 aprilie 2012 a Judecătoriei Tg-Mureş, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iniţial suspendată condiţionat, ulterior anulată prin sentinţa penală nr. 37/2013 a Judecătoriei Târgu Mureş. 6. pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 1342/2014 a Judecătoriei Târgu Mureş (definitivă la data de 14.05.2015) pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g) şi i) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1969, art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. 10 Cpp (18 acte materiale în perioada mai 2011 – ianuarie 2012). Descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente pe care le repune în individualitate lor. III. Constată că pedepsele de 2 ani şi o lună, 1 an şi 2 luni, 5 luni şi 473 zile, 2 ani, respectiv 6 luni închisoare arătate la pct. II. 1 – 5 au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1675/2014 a Judecătoriei Aiud definitivă la 25.11.2014 şi pedeapsa rezultantă a fost executată integral până la data de 04.02.2015. Constată că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 186/2016 a Judecătoriei Târgu Mureş şi prin sentinţa penală nr. 1342/2014 a Judecătoriei Târgu Mureş sunt concurente între ele, astfel că, în baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din cea de-a doua pedeapsă, rezultând pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare pe care o va executa efectiv petentul. În baza art. 45 alin. 3 alin. a) C. pen. contopeşte pedepsele accesorii şi complementare în pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o perioadă de 3 ani, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată condamnatului durata reţinerii, arestării preventive şi perioada de timp executată de la 11.02.2015 – la zi. Anulează mandatele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 186/2016 şi a sentinţei penale nr. 961/2015 ale Judecătoriei Târgu Mureş şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale de mai sus. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.02.2017.
Hotarare 137/2017 din 13.02.2017Amânată pronun?area la data de 13.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2017Amânată pronun?area la data de 03.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2017Amânată pronun?area la data de 20.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2017Ptr. a se comunica la dosar sentin?ele penale necesare contopirii pedepselor.
Incheiere de sedinta din 11.11.2016Pentru a se comunica la dosar fişa de cazier judiciar a petentului.
Incheiere de sedinta din 16.09.2016