C***** I***** S**
Apelant ReclamantS* S******** & A**** S**
Intimat PârâtAdmite apelul. Anulează sentinţa şi admite acţiunea, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 13649,71 lei reprezentând debit principal, suma de 14331,65 lei penalităţi de întârziere de la data scadenţei facturii fiscale şi până la 11.11.2015 şi penalităţi de întârziere de 1% pe zi ce vor curge până la data achitării integrale a debitului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2017.
Hotarare 2670/2017 din 26.09.2017Având în vedere comunicările cu privire la sediul intimatei, ca fiind acelaşi la care procedura a fost nelegal îndeplinită, dispune citarea intimatei S.c. Stefanita & Alina Srl, prin publicitate în condiţiile art.167 C.p.c., la uşa instanţei, la ultimul domiciliu şi pune în vedere apelantei să facă dovada citării acesteia prin publicitate într-un ziar de largă răspândire, cu menţiunea de a depune ziarul în întregime cu 15 zile înainte de termenul de judecată acordat la data de 26.09.2017, C1 Apel Civil Ncpc, sala 2, ora 8.30, pentru când se citează intimata S* S******** & A**** S**, intimata are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.06.2017Acordă un nou termen judecată pentru lipsă de procedură cu intimata. Emite adresă către apelantă, pentru a face demersuri în vederea aflării sediului debitoarei S* S******** & A**** S**. Emite adresă şi către Registrul Comerţului pentru a ne indica sediul debitoarei S* S******** & A**** S**.. Amână judecarea cauzei la 20.06.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2017
Incheiere de sedinta din 23.05.2017Acordă un nou termen judecată pentru lipsă de procedură cu intimata. Emite adresă către apelantă, pentru a face demersuri în vederea aflării sediului debitoarei S* S******** & A**** S**. Emite adresă şi către Registrul Comerţului pentru a ne indica sediul debitoarei S* S******** & A**** S**.. Amână judecarea cauzei la 23.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 25.04.2017