S***** C********* M*****
InculpatG****** D****** C*****
Inculpat1. În baza art. 396 alin. 1 şi 2-C. pr. pen, rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p condamnă pe inculpatul Şerban Constantin Marian, la următoarele pedepse: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art.335 alin. 1 C.p.., cu aplicarea. art. 41 C. pen. - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art.336 alin. 1 C.p.., cu aplicarea art. 41 C. pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a , b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa în conformitate cu disp. art. 68 alin. 1 lit. c C.p. În baza art. 65 alin. 1 C.p., aplică inculpatului pe durata executării fiecărei pedepse principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule. În baza art. 39 alin. 1, lit. b C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 1 an , sporită cu 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, în total 1 an şi 4 luni închisoare.. În baza art. 45 alin. 3 şi alin. 5 C.p., contopeşte pedepsele complementare şi accesorii, urmând ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă, de 4 ani şi 8 luni închisoare: - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a , b şi i C.p., pe o perioadă de 2 ani. -pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, pe durata pedepsei rezultante aplicate. Constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentului dosar se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4221/13.11.2014, a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare, la data de 03.12.2014, privitor la care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi în raport de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.355/28.01.2014, a Judecătoriei Piteşti, definitivăprin D.P. 200/09.04.2017 a Curţii de apel Piteşti, privitor la care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar se află în stare de pluralitate intermediară în raport cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2292/29.05.2014, a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin DP 200/09.04.2014 a Curţii de Apel Piteşti, privitor la care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Constată că infracţiunea de furt calificat pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 4221/13.11.2014, a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la 03.12.2014, este concurentă infracţiunea de tâlhărie pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr., 355/28.01.2014, a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin DP 200/09.04.2014 a Curţii de Apel Piteşti şi cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr.2292, a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la 17.06.2014. În baza art. 97 C.p. anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 355/28.01.2014, a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin DP 200/09.04.2014 a Curţii de Apel Piteşti, şi a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4221/13.11.2014, a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 03.12.2014. În baza art. 15 din Legea 187/2012 rap. la art. 85 C.p. 1969, anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2292/29.05.2014, a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin DP 200/09.04.2014 a Curţii de Apel Piteşti. În baza art. 10 din Legea 187/2012, art. 43 alin. 2 C.p rap. la art. 39 alin. 1, lit. b C.p. contopeşte pedepsele principale şi accesorii aplicate prin S.P.355/2014, S.P. 4221/2014 şi 2292/29.05.2014, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 9 luni spor, în total 3 ani şi 9 luni închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi art. 64 alin. 1 , lit. b. În baza art. 43 alin. 2-Cpen., adaugă pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni , la pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani şi 1 lună închisoare. Pedeapsa se va executa în condiţiile art. 60 C.pen., în stare de detenţie În baza art. 12 din Legea 187/2012, rap. la art. 45 alin. 3 lit. b C.p. şi alin. 5 C.p. contopeşte pedepsele complementare şi accesorii, urmând ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă, de 5 ani şi o lună: - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa în conformitate cu disp. art. 68 alin. 1 lit. c C.p. -pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, pe durata pedepsei rezultante aplicate (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule). În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen rap. la art 72 C.p. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reţinerii de 24 de ore, dispusă prin ordonanţa din data de 05.09.2016 în dosarul 5858/P/2016 şi in baza art.40 alin.3 C.p. deduce durata reţinerii de 24 de ore astfel cum s-a reţinut prin S.p. 355/2014 a Jud. Piteşti. 2. În baza art. 396 alin. (3) şi 10 C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul G****** D****** C*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţare a unui vehicul unei persoane care se află sun influenţa băuturilor alcoolice, faptă prevăzută de art. 335 alin. 3 C.p. În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului G****** D****** C*****, un avertisment. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 250 de lei, reprezintă cheltuieli aferente urmăririi penale, pentru fiecare inculpat. Cheltuielile judiciare în sumă de 520 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul Şerban Constantin Marian, din cursul camerei preliminare şi al judecăţii se achita din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. 6 C.p.p. Cheltuielile judiciare în sumă de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul G****** D****** C***** , din cursul judecăţii se achita din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. 6 C.p.p. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.10.2017.
Hotarare 1632/2017 din 06.10.2017În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amana pronunţarea până la data de 06.10.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2017În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amana pronunţarea până la data de 05.10.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.09.2017În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 21.09.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2017Încuviinţează solicitarea apărătorului inculpatului G****** D****** C***** şi acordă un ultim termen de judecată pentru a da posibilitatea inculpatului o declaraţie notarială privind recunoaşterea vinovăţiei. Amână judecarea cauzei la 07.09.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Se ataseaza sentinţele penale 4221/2014, 355/2014 si s.p.nr.2292/2014 pronunţate de Judecătoria Pitesti, cu menţiunea datelor si modalitatii rămânerii lor definitive. Amână judecarea cauzei la 08.06.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţde la 20 Aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.04.2017Încuviinţează cererea inculpatului S***** C********* M***** de aplicare a procedurii simplificate prev. de disp.art.375 C.p.p apreciind ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.374 alin.4 C.p.p. si ia act de noua adresa la care acesta locuieste in prezent Încuviinţează proba cu înscrisurile de la dosar solicitata de reprezentantul Parchetului. Încuviinţează proba cu înscrisuri in circumstantiere solicitata de inculpatul S***** C********* M***** prin aparator si acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitate sa le depună la dosar. Se emite adresa catre BCAJ Arges, in vederea desemnării unui aparator din oficiu pentru inculpatul G****** D****** C*****. Se emit adrese catre IPJ Arges in vederea reactualizării fişelor de cazier judiciar. Amână judecarea cauzei la 20.04.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 16.03.2017Respinge solicitarea mamei inculpatului G****** D****** C***** de a i se desemna un apărător din oficiu. Pune în vedere mamei inculpatului G****** D****** C***** să ia legătura cu acesta pentru a-i comunica să se prezinte la termenul următor de judecată, având în vedere şi poziţia sinceră de recunoaşterea faptei, în faza de urmărire penală. Încuviinţează solicitarea reprezentantului Parchetului şi se emit mandate de aducere pentru inculpaţi, potrivit art. 265 C.p.p., în vederea prezentării la instanţă şi a exprimării poziţiei procesuale. Constată, în baza art. 353 al. 2 C.p.p., că inculpaţii dobândesc termenul în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei 16.03.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 09.02.2017