Dosar 19692/236/2016 din 15.12.2016

punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP) + conducere fără permis+conducere sub influenţa alcoolului


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19692/236/2016
Data dosar:
15.12.2016
Instanta:
Judecătoria Giurgiu
Departament:
Generale
Obiect:
punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP) + conducere fără permis+conducere sub influenţa alcoolului
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CAM5
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În temeiul art. 396 alin.2 cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul R**** V******* G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînregistrat, faptă prev. de art. 334 alin.1 C.p., la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 396 alin.2 cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul R**** V******* G******* pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis, faptă prev. de art. 335 alin.1 C.p. la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 396 alin.2 cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul R**** V******* G******* pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin.1 C.p. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 38 alin. 2 rap. la art. 39 lit. b) C.p. contopeşte pedeapsa de 9 luni închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare, şi pedeapsa de 1 an închisoare, şi aplică inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 6 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cele două pedepse de 9 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) C.p., cu referire la art. 66 alin.1 lit. a) şi b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 45 alin.5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a) C.p., cu referire la art. 66 alin.1 lit. a) şi b) C.p., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p. pe perioada executării pedepsei. În baza art. 91 din Codul penal, suspendă sub supraveghere pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În temeiul art. 93 alin. 2 şi 3 din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Administraţiei Publice Locale Gostinu sau la altă instituţie din cadrul comunităţii, care va fi indicată de Serviciul de Probaţiune Giurgiu. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 93 al. 5 din Codul penal şi cu privire la dispoziţiile art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi anume dacă pe parcursul termenului de încercare, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, sau în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare de 200 lei. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.05.2017.

    Hotarare 1067/2017 din 11.05.2017
  • Sedinta din data de 04.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CAM5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 11.05.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2017
  • Sedinta din data de 06.04.2017 la ora 08:30

    Complet: CAM5
  • Amână cauza

    în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 06.04.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD